Tu singură
Aspect
Din toată lumea de-amintiri
Ce-mi bat în poarta minții,
Se stinge, — parcă n-a mai fost, -
Povestea suferinții.
Tot răul ce m-a zbuciumat
Nopți triste de veghere,
În valul luptelor de-acum
Se-ntunecă și piere.
Tu singură-mi rămîi în gînd,
Aceeași ca-nainte,
Icoană gingașă, ce-n veci
N-ai să-mi dispari din minte.
Mă urmăresc ne-ndurători
Frumoșii tăi ochi galeși,
Ce-mi vor luci nestrămutați
Eterni și scumpi tovarăși...
............................
Închide ochii cît de mult,
Fă-n minte noapte-adîncă:
O rază care te-a orbit
Te luminează încă!