Tristia (O. Carp)

 

Ca un izvor cu mii de șoapte,
Cu tînguiri de spovedanii,
Curg ștreșinele, curg, și ’n noapte
Își povestesc istorii stranii:

Ce-a fost, ce e un pic de ploae,
Din ce adîncuri se ridică,
Și cît de jos, în ce noroae
Se-afundă une-ori cînd pică ;

Iar picăturile, ce fură
În om simțiri și cugetare,
Cu groază-și spun de cită ură
Și mișelii sîntem în stare ;

Și după ce se plîng pe ele, —
De soare veșnic amăgite, —
Spun suferințele mai grele
Ale vieței chinuite...

Atîtea sînt, că zi și noapte
De-ar curge ploaea în toți anii,
Ai auzi aceleași șoapte
Și tînguiri de spovedanii.