Trei sonete

Jump to navigation Jump to search
Trei sonete
de Heinrich Heine
Traducere de Ștefan Octavian Iosif


I[modifică]

(Traumbilder)
În vis, părea la nuntă că mă-nvită;
Și se făcea că eu plecam de-acasă
În frac de gală, vestă de mătase;
În fața mea sta dulcea mea iubită.
M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă?
Eh, vă doresc viață fericită!"
Dar vorba mea era așa silită,
Pe cât de rece și politicoasă.
Atunci iubita izbucni în plâns,
Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna,
Încântătorul chip al ei s-a stins.
O, dulcii ochi, evlavioase stele,
De mă mințesc aievea-ntotdeauna,
Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele.

II[modifică]

(Mamei sale B. Heine, născută von Gelden)
Sunt învățat să port sus a mea frunte,
Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață;
Chiar regele de m-ar privi în față,
Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte.
Dar, scumpă mamă, oricât de semeață
Figura mea ar sta să se încrunte,
Eu șovăiesc, cu pletele cărunte
Când mi te-apropii, sfântă și măreață.
Spiritul tău poate mă umilește,
Spirit înalt, ce nu cunoaște frică
Și fulgerul spre ceruri se ridică.
O amintire mă neliniștește,
Purtarea mea cea rea posomorât-a
Inima care m-a iubit atâta?

III[modifică]

Ca un nebun te-am părăsit odată,
În lumea largă dorul mă gonise
Să cat iubirea-ntrevăzută-n vise,
Ca s-o cuprind în inima mea toată.
Și am cerșit pomana ne-nsemnată
Rătăcitor, cu brațele deschise,
Și am bătut la porțile închise,
Dar numai ură-mi dară ca răsplată.
Ci eu doream iubirea,-n veci iubirea,
Și asta n-am găsit-o nicăirea.
Bolnav și trist m-am reîntors acasă.
Tu mi-ai ieșit atunci în prag duioasă,
Și, ah, în ochii tăi sta zugrăvită
Iubirea sfântă, dulce, mult dorită.