Treiľi linăvoși

Treiľi linăvoși

Eara țe nu ș-eara.

Ș-eara nă oară trei linăvoși, Mitlu, Pitlu și Chitlu — cum nu poț s-ț-u badz cu mintea. Di leane ți lă eara, nă oară tu treili dzâle mâca.

Chinsiră să s-ducă tu ună hoară. S-nu țiva di bagă vârnu di nâși nă drășcľeauă ma-nsus — s-acățară și-amiștreiľi de-a-numiri, și cât muta unlu ciciorlu și-l bagă ma înclo, lu muta ș-alanțî! Calea tută nu scoasiră cipit tră giurat din gură; și-ľi videai, dzâțeai că suntu țiva muț. În cale — na, nă liră, vidzu unlu! Și s-nu grească multe di leane: „ea-u!”, dzâse. Aestu fu Mitlu. „Cari ...?”, gri Pitlu; „S-u ľea?”, avdapse Chitlu; "Treiľi!", tăľe cuvenda Mitlu.

Treiľi, că de! — cum să s-apleacă mași unlu?

Cu angărie greauă, apucă fluria treiľi, după țe fac ună oară — cu oara, până să s-apleacă și să s-mută împroști. Și, di leane, tra s-nu u poartă mași unlu, u țân treiľi cu câte un dzeadzit!

Agalea-galea, agalea-galea agiumsiră în hoară ș-trapsiră la hane. Hăngilu s-lișină de-arâs, cându-ľi vidzu pri halea aestă. Ma, cari îľi vidzu cu fluria tu mână, nu lî dzâse țiva, ma ľi-aștiptă ghine ș-ľi întribă țe vor.

— Pită, carne, γin, mărcat — griră nâși.

Hăngilu, drac din vale, nu-aștiptă cama multe: aduchi țe vor și băgă di l-adră pita, lă hearse carnea, lă umplu cofa cu γin și lă aduse misura cu mărcat. Lă băgă measa, ľi-a­mundusi și ľi-alăsă.

Tute bune, ma cari s-taľe pita, tora? Șed treiľi alichiț di mur și s-bagă... ca ațel cari va si s-mină, i va s-grească — s-taľe pita. Ș-ț-aflași tutipută s-grească i să s-mină! Șidea treiľi ca niște icoane dit bisearică.

Un dhicuñear, țe alăga și s-țânea di ușe, treațe ș-pri ningă ușa lor, bagă caplu nuntru și acață s-țeară:

— Dați la oarfăn, dați!

Ma vidzu că nu s-mină vârnu, tut s-cama apruchea dhicuñarlu. Aproachi-te, aproachi-te, — ľi-u deade ñurizma, di pită tu nări, și cându și-u băgă dininte, dă-ľi, ș-dă-ľi — prota peturlu di pri-supră, apoia veardzâle, călcâñile, peturlu di pri-ghios — nu-și alăsă țiva.

Cât dipină pita, ľi-u intră a carniľei de-a ghinealui, di-ț ampărea că-i agiun — suptu di cătușe, cu ahâtă agiuneață mâca.

Cari u feațe ghine ș-carnea, ľi si dișcľise inima tră γin. Mută cofa și gâl-gâl!, gâl-gâl! — u stricură. Ună stricurare și si-cucută dhicuñearlu, că lu adră caplu. Na-l iu zbura singur — că ț-ei nâs, nu-i vârnu! Tu mardzine, lo ș-lă aumse fața linăvoșlor, cu mărcat, își adună cumățle țe-avură ară­masă, tu trastu, ș-li căpsălsi!

Fugânda nâs, na — un câne intră tu udă ș-lă u intră a oasilor. Cari vidzu cânile că vârnu nu-l vârγeaște, se-aproache di linăvoși și acață s-ľi alingă; alindze unlu, treațe la alantu, și cându agiundze la treilu, — cum feațe, cum adră că lu mușcă di ureacľe, di-l ustură pân tu frândzâle di hicate.

Ațel mușcatlu nu putu si s-țână și zghili.

— Uh, lele-ñi!

Cât dzâse "lele-ñi!" și doľi alanțî, tu ună boațe, îľi griră:

— Taľi-u pita, că tine griși!

Ți pită s-taľe, s-ľi taľe Dumnidză eľi aclo — că nu avea armasă ni sârămi.

Ș-ahânte ș-tute pățâră linăvoșľi ș-lăvoșľi.

Notă

Semnele fonetice folosite se citesc: γ - ca sunetul identic din limba greacă; ñ - ca gn din vignetă; ľ - ca italienescul gli.