Trec vagabonzii

Trec vagabonzii de Ion Minulescu

lui George Arghirescu

Trec vagabonzii,
Trec stăpânii grădinilor fără stăpâni,
Trec antipozii fericirii patriarhalilor bătrâni,
Trec anonimii omenirii,
Trec corifeii poeziei și preistoricii gândirii,
Trec regii primului dezastru și-nvinșii primului regret,
Trec vagabonzii ―
Parodia nedumeririi lui Hamlet.

Voi nu i-ați cunoscut nici unul,
Dar ei pe voi v-au cunoscut,
Ei ― cei goniți de câinii voștri ―
V-au cunoscut
Când v-au cerut
Ce nu le-ați dat,
Voi ― sclavii primei rușini și-ai primului păcat...

Trec vagabonzii ― însetații de cer,
De mări
Și de păduri...

Voi ce-i priviți cum trec pe-alături de voi,
Nepăsători
Și orbi,
Ca niște regi Oedipi,
Fiți mândri
Că-n negrul vostru stol de corbi
S-au coborât de unde nu știți
Și-acești câțiva răzleți vulturi...
Fiți mândri și le-ntindeți mâna,
Și dacă v-o resping scârbiți,
Voi ― umiliți ―
Îngenuncheați ca-n fața unor atotputernici iertători,
Căci vagabonzii sunt enigma eternului „de-atâtea ori”,
Și ei de-atâtea ori vă iartă,
De câte ori îi necinstiți!...