Tragedia lui Othello/Actul IV

 

(4. 1.) CYPRU. IN FAȚA CASTELULUI

Intră Othello și Iago.

  IAGO
Nu, nu, mergi prea departe…

  OTHELLO
— Cum departe?

  IAGO
Un mic sărut în taină…

  OTHELLO
— Tot sărut e!

  IAGO
A stat și ea o oră, două, goală,
In pat… cu el… — dar fără niciun gând…

  OTHELLO
Cum «goală ’n pat, dar fără niciun gând»?…
Adică tragi pe sfoară pe Satan?
Te dai pe mâna diavolului, însă,
Cu ochii galeși cerului faci curte…?

  IAGO
Nu, nu… dac’au făcut numai atâta,
E-o vină ce se iartă. Tot așa,
Când dau soției mele o batistă…

  OTHELLO
Ei da!

  IAGO
— Inseamnă că batista e a ei…
Și-i liberă atunci s’o dea cui vrea…

  OTHELLO
Atuncea și virtutea e a ei,
Și-i liberă s’o dea cui vrea…

  IAGO
— Virtutea,
I-o ființă nevăzută… — E, sau nu e!
Batista însă…

  OTHELLO
— Adevărat, uitasem!
Batista!… Gânduri negre-mi dau târcoale
Cum corbii dau când bântuie o molimă…
— Spuneai deci că batista e la el…

  IAGO
Și dacă e?

  OTHELLO
— E rău, e foarte rău.

  IAGO
Și dac’aș spune c’am văzut, — ori auzit,
Căci sunt pe lume secături care se țin
De capul unei doamne, sau profită
De-o mică slăbiciune — a ei, ca apoi,
Să nu-și mai ție gura…

  OTHELLO
— A spus ceva?

  IAGO
Dar ce n’a spus! Da ’ntreabă-l, că se leapădă!

  OTHELLO
De pildă…

  IAGO
— C’a făcut ba una, alta…

  OTHELLO
Ce, ce?

  IAGO
— Că s’a culcat…

  OTHELLO
— Cu Desdemona?

  IAGO
Cu ea… la ea… și câte și mai câte…

  OTHELLO
Cu ea? Că s’a culcat în pat cu ea?
A te culca în pat e… Nu, nu… Ce murdărie!… Batista… Auzi să spună… Batista… Nu, nu!… O vorbă numai să scoată, și’n ștreang cu el! Sau în ștreang întâi, și apoi să mai scoată o vorbă!… Ha! — Te-apucă nebuniile! Omul nu și-ar face atâtea gânduri din senin… N’ar fi nimic o vorbă, două… Pfui!… Nas… urechi… buze… Să spună-auzi- așa ceva… Batista!… — Doamne Dumnezeule (cade leșinat)

  IAGO
Lucrează, leac, lucrează înainte…
Așa se prind credulii și oițele…
— Dar, drag stăpâne, ce-i… Dar cum se poate?
Stăpâne drag… (intră Cassio) — Ah Cassio, închipuie-ți…

  CASSIO
Dar ce e?

  IAGO
— Un atac de — epilepsie…
Al doilea de eri și până astăzi.

  CASSIO
Dar freacă-i tâmplele.

  IAGO
— Nu, nu!… De ce?
Eu las să-și facă cursul letargia!…
Ori vrei să facă și clăbuci la gură,
— Să facă pe nebunul!?… — Uite, mișcă!
Hai, du-te acuma… Lasă-mă cu el…
Că-și vine el în fire… Cum sunt liber,
Te chem să-ți spun ceva ce te privește. (iese Cassio)
— Mai bine, generale?… — Vai, puteai
Să-ți spargi și capul!…

  OTHELLO
— Râzi de mine, Iago…

  IAGO
Să râd? Se poate?… Nu… Dar fii bărbat…

  OTHELLO
Un om încornorat i-un monstru! — Bestie!

  IAGO
Atuncea multe bestii sunt pe lume,
Și mii și mii de monștrii onorabili…

  OTHELLO
Și cum? A spus chiar el?

  IAGO
— Dar fii bărbat.
Gândește-te că mulți din cei ce poartă
O barbă și un jug, mai pot să poarte
Și altceva pe frunte… Milioane,
Din noi, dormim în albe așternuturi,
Ce poate nu sunt numai ale noastre…
Tu cel puțin ai fost mai norocos…
Căci nu-i mai mare blestem și batjocură
Decât să dormi de gât cu-o desfrânată,
S’o strângi la sân și tu habar să n’ai…
Tu însă ai norocul chiar s’o știi…
— Și-atuncea știi și ce e de făcut…

  OTHELLO
Ești om cu cap. Așa e!

  IAGO
— Stai deoparte,
Și trage cu urechea… Adineaurea,
Când tu aveai atacul — slăbiciune,
Mă iartă, nu prea vrednică de tine —
Trecu pe-aicea Cassio… i-am spus,
Că-i numai un leșin… I-am spus să plece,
Și ’n câteva minute să se ’ntoarcă,
Având ceva cu el… — Te vâră-aicea,
Să vezi și tu cu ce dispreț vorbește,
Ce mutre face, cum se fandosește…
Căci vreau să-l fac din nou să povestească
Știi… cum și ce fel… cât de des… și unde…
Și cam pe când mai are-o întâlnire…
Tu stai numai și-ascultă… — Dar, la naiba,
Fii tare, că ești om în toată firea!…

  OTHELLO
Fii sigur, dragul meu, c’am să fiu tare…
Dar și când mi-or veni odată dracii…

  IAGO
Ei bine, ai dreptate… Dar așteaptă,
Că vine vremea… Bun, acum retrage-te… (Othello se retrage și ascunde)
Pe Cassio-l întreb despre Bianca,
O biată vânzătoare de plăceri…
E moartă după Cassio, — căci asta
E soarta-acestor mici nenorocite:
Să ’nșele, ca să fie înșelate…
Când el de ea aude, izbucnește
In hohote de râs!… — Dar uite, vine!

Reintră Cassio

Othello o să ia surâsul lui,
Și glumele, și vorbele, deandoaselea…
Și astfel o să-și iasă din sărite…
— Ei ce mai nou, locotenente Cassio?

  CASSIO
Prost, dragul meu, — cu-atât mai prost cu cât
Imi dai un nume mort de mult în mine…

  IAGO (încet)
Dă-i zor cu Desdemona! Ea ta scapă!
— Bianca… dac’ar fi ’n puterea ei…
Ah ce n’ar face ea!…

  CASSIO
— Sărmană fustă…

  OTHELLO
A și ’nceput!…

  IAGO
— Ii pică mucul după tine.

  CASSIO
O biată gâsculiță… Da, îi pică…

  OTHELLO
Mai râde și de ea… Dar recunoaște…

  IAGO
Ascultă tu…

  OTHELLO
— Il trage-acum de limbă…
— Hai, hai dă-i drumul… — Bravo, bravo Iago.

  IAGO
Dar știi că umblă zvonul că o iei…
Așa să fie?

  CASSIO…
— Ha, ha-ha!

  OTHELLO
— Triumfă!
Frumos triumf, Romane…

  CASSIO
— Cum adică?
Să iau pe o stricată ca aia? Frumoasă idee ai de mine! Nu mă crede, te rog, așa de prost… Ha, ha, ha!

  OTHELLO
Mai bine râde cine râde la sfârșit…

  IAGO
Pe ce-am mai scump, așa am auzit.

  CASSIO
Ei nu mai spune!…

  IAGO
Să mă ia naiba dacă mint.

  OTHELLO
Bun, asta-i una la mână.

  CASSIO
Să știi că zvonul l-a răspândit chiar maimuța. In dragostea și nerozia ei, o fi ’nceput să-și facă păreri…

  OTHELLO
Iago îmi face semn. Acum i-a acum!

  CASSIO
A fost aci mai adineaurea. Se ține scai după mine. Stam mai alaltăeri de vorbă c’un Venețian, când hop! cu nebuna, îmi sare de gât!

  OTHELLO
Strigând «scumpul meu Cassio»! Căci ce altceva…

  CASSIO
Se agață, se freacă de mine, se miorlăie, se ’ndeasă, trage de mine!… Ha, ha, ha!

  OTHELLO
Să vezi că l-a tras după ea în odaie… Nenorocitule, văd hoitul tău de pe acum, dar nu și cânii la care-am să-l arunc…

  CASSIO
Nu știu cum să mă scap de ea.

  IAGO
Drace, uite-o că vine…

  CASSIO
Cățea, nu altceva… Numai că parfumată…

Intră Bianca.

Dar ce te ții așa după mine?

  BIANCA
Naiba să te ia de afurisit! Ce vrei să spui tu cu batista pe care mi-ai dat-o? Și eu, proasta de mine, s’o iau. Să-i copiez modelul, auzi! Nu și nu, c’ai găsit-o în odaie. Că nici habar n’ai cine ți-a dat-o! Când e dela cine știe ce desmățată! Ia-o băiatule și dă-o înapoi ibovnicei! (îi aruncă batista) De oriunde ai avea-o, nu copiez din ea un pătrățel!

  CASSIO
Dar ce-ți vine, dragă Bianca, ce-i cu tine?

  OTHELLO
Drace, să știi că-i batista mea!

  BIANCA
Iar dacă vrei să vii la masă diseară, bine, dacă, nu vino când ți-oi spune eu! (iese)

  IAGO
Du-te după ea, du-te după ea.

  CASSIO
Să mă duc, ce să-i fac. Altfel nu-i mai tace gura!

  IAGO
Iei masa la ea?

  CASSIO
Cam așa e vorba…

  IAGO
Bun, poate vin să te văd acolo. Am să-ți vorbesc.

  CASSIO
Vino, cum să nu!

  IAGO
S’a făcut. Du-te, acum. (iese Cassio)

  OTHELLO
(înaintând) Iago, ce moarte crezi că e mai bună pentru el?

  IAGO
Ai văzut nerușinare?

  OTHELLO
Ah, Iago!

  IAGO
Dar ce zici de batistă?

  OTHELLO
Batista mea, Iago.

  IAGO
Cum mă vezi, cum te văd. Dar ce caz trebuie să facă el de gâsca asta de Desdemona, ca ea să i-o dea lui, și el stricatei!

  OTHELLO
Il schingiui nouă ani de zile ’n șir! Dar ce femeie, Doamne, ce femeie!

  IAGO
Să nu ne mai gândim.

  OTHELLO
Piară din ochii mei, dracii s’o ia chiar noaptea asta! S’a terminat cu ea! Nu, nu, inima acum mi s’a ’mpietrit. Dacă dau în ea, numai mâna mă mai doare. Doamne, și ce mironosiță! — Asta înșală din pat și-un împărat!

  IAGO
Potolește-te, nu te mai recunosc.

  OTHELLO
Naiba s’o ia. Spun numai cine mi-e! Doamne, și-ce lucrătură! Ce minte iscusită! Câtă artă! Ce mai muzicantă! Cu glasul ei duce de nas și-un urs înfuriat!

  IAGO
Cu atât mai rău pentru ea.

  OTHELLO
De-o mie, de un milon de ori mai rău! Și ce fire blândă!

  IAGO
Chiar prea blândă…

  OTHELLO
Nu, nu, e limpede ca ziua… — Și ce păcat, Iago, ce păcat că e așa…

  IAGO
Dacă mai ți-e și milă de ea, dă-i iscălitură la mână, dă-i certificat de bună purtare… Fiindcă dacă pe tine nu te doare, pe cine naiba să doară?

  OTHELLO
O tai în bucăți! Să-mi puie mie coarne?

  IAGO
Mare murdărie când te gândești!

  OTHELLO
Cu’n ofițer al meu!

  IAGO
Mai mare murdărie!

  OTHELLO
Iago, fă rost de otravă. Chiar noaptea asta… N’am să-i mai fac nicio dojană, că numai să o văd, și iar mi ’ntoarce capul! Chiar noaptea asta, Iago!

  IAGO
Otravă? Ce-i aia otravă?… Strânge-o Domnule, de gât! In pat! In patul pe care ți l-a pângărit…

  OTHELLO
Că bine spui. E și mai drept…

  IAGO
Cât despre Cassio, las’ pe mine. — Mai multe, după miezul nopței… (o trompetă afară)

  OTHELLO
Bună idee! — Dar ce trompetă mai e și asta?

  IAGO
Vreo știre din Veneția… — E Lodovico,
Venit din partea Dogelui. E cu soția.

Intră Lodovico, Desdemona, suită

  LODOVICO
Salut viteze, mare general.

  OTHELLO
Din inimă, al tău…

  LODOVICO
— Senatu ’ntreg,
Cu Dogele, prin mine te salută. (îi dă o scrisoare)

  OTHELLO
Sărut dovada asta a lor de dragoste… (deschide și citește)

  DESDEMONA
Și ce mai nou, iubitul nostru văr?

  IAGO
Din inimă îți spun bine-ai sosit.

  LODOVICO
Iți foarte mulțumesc. Ce face Cassio?

  IAGO
Trăiește.

  DESDEMONA
— S’a ivit între Othello
Și Cassio, o mică ne’nțelegere…
Impacă-i tu.

  OTHELLO
De asta fii tu sigură…

  DESDEMONA
Ai spus ceva?

  OTHELLO
(citind) «Și nu cumva să nù faci,
Așa cum te rugăm…».

  LODOVICO (Desdemonei)
— Citea scrisoarea,
Atât tot. — I-o mică ne’nțelegere?…

  DESDEMONA
Pe care cât aș da s’o ’nlăturăm!
Căci tare mi-este drag sărmanul Cassio…

  OTHELLO
Ah mii de draci!

  DESDEMONA
— Aud?

  OTHELLO
— Ce fată bună!…

  DESDEMONA
De ce-o fi supărat?…

  LODOVICO
— O fi scrisoarea…
Il cheamă mi se pare la Veneția,
Iar Cassio-i lăsat guvernator…

  DESDEMONA
Ce bine mi-ar părea! — Adevărat?

  OTHELLO
Ei nu mai spune…

  DESDEMONA
— Aud?

OTHELLO
— Ai căpiat?

  DESDEMONA
Ce-i scumpul meu?…

  OTHELLO
— Ah, drac împelițat! (o lovește)

  DESDEMONA
Dar dragul meu Othello!

  LODOVICO
— Generale,
Să jur și nu m’ar crede în Veneția…
Se poate?… Haide, mângâi-o, că plânge.

  OTHELLO
Să plângă-atunci! Dac’ar putea pământul,
Cu lacrima femeei să rodească,
Pe lume-ar crește numai crocodili!
— Să piei din ochii mei!

  DESDEMONA
— Dacă ți-i supără…
Prezența mea… (se retrage)

  LODOVICO
— Vezi ce soție-ascultătoare?
— Hai cheam-o, generale, înapoi.

  OTHELLO
Madam!

  DESDEMONA
Stăpâne?

  OTHELLO (lui Lodovico)
— Ai ceva cu ea?

  LODOVICO
Eu nu…

  OTHELLO
— Atunci de ce să se întoarcă?…
Ori fiindcă știe pe-alții să-i întoarcă?
— Și mai ales să plângă… da, să miorlăie.
Ca ori și ce femeie-ascultătoare…
Așa de-ascultătoare… (Desdemonei) Nu mai plângi?
Dă-i drumul, hai… (lui Lodovico) In ce privește ordinul…
(Desdemonei)
— Ah lacrime vopsite cu boia!…
(lui Lodovico)
Mă cheamă la Veneția… (Desdemonei) Hai pleacă!
Te chem eu când o fi. (lui Lodovico) Iubite domn,
Mandatul este clar… Mă ’ntorc în țară…
(Desdemonei)
— Hai, pleac’ odată! (Desdemona pleacă) Și rămâne Cassio,
(lui Lodovico)
Cinezi cu noi… Bine-ai sosit la Cypru…
— La naiba cu maimuțele și țapii! (iese)

  LODOVICO
E ăsta minunatul nostru Maur?
Pe-al cărui suflet larg jura Senatul?
Stăpân pe toți, stăpân pe sine însuși?
Și ’n zaua cărui nicio slăbiciune,
Și nicio întâmplare nu putea
Să facă vreo spărtură cât de mică?…

  IAGO
E-atâta de schimbat!

  LODOVICO
— E’n toate mințile?

  IAGO
E cum îl vezi… Mi-e oare ’ngăduit
Să spun cum e și cum ar fi să fie?
— Dă Doamne să-l vedem așa cum trebuie…

  LODOVICO
Să dea în Desdemona… S’o lovească!

  IAGO
E drept că și pe mine m’a durut…
Dar Doamne, dac’ar fi numai atâta…

  LODOVICO
Cum? are obiceiul? Ori scrisoarea
E-aceea care l-o fi scos din fire?…

  IAGO
Știu bine, nu-i frumos din partea mea…
Dar câte nu-s de spus… Observă-l numai,
Și singur ai să vezi că nu-i nevoie
De altă lămurire… Urmărește-l,
Și nu-l scăpa din ochi…

  LODOVICO
Ce rău îmi pare,
Să văd un om ca el în halul ăsta… (iese)

(4. 2.) ODAE IN CASTEL

Intră Othello și Emilia

  OTHELLO
Cum? N’ai văzut nimic?

  EMILIA
— Nici pomeneală.

  OTHELLO
Nici auzit? Doar i-ai văzut vorbind adesea!

  EMILIA
Dar făr’ să-mi dea nimic de bănuit…

  OTHELLO
Și doar nu mi-a scăpat nicio silabă…
Cum? Nu-și șopteau vreodată?

  EMILIA
— Niciodată.

  OTHELLO
Și nu ți-au spus să pleci?…

  EMILIA
— De ce să plec?…

  OTHELLO
De pildă… să-i aduci un evantai,
Mănușile, ori masca, ori ceva?…

  EMILIA
Dar spun că niciodată…

  OTHELLO
— Hm! Ciudat!

  EMILIA
Că doamna e cuminte, îmi pun capul!
Să crezi altminteri, e o nebunie!
Dar nici nu-te gândi. Te-a scos din minți,
Bătu-l’ar Dumnezeu, vreo secătură!…
De nu-i nici ca femeie cum se cade
Pe lume nu mai sunt femei curate,
Și totul e-o minciună!

  OTHELLO
— Ad’o-aicea. (iese Emilia)

  EMILIA
Ea știe multe… Da-i și ea o prefăcută…
Atâta doar c’a mea e mai șireată…
Se ’nchide bine ’n ea, se zăvorește.
Iți cade în genunchi, îți plânge ’n poală…
Ei, n’am văzut-o eu de-atâtea ori…?

Intră Desdemona și Emilia

  DESDEMONA
Othello, m’ai chemat?

  OTHELLO
Da, scumpa mea…

  DESDEMONA
Aveai ceva?…

  OTHELLO
Privește-mă în față…
Privește-mă în ochi.

  DESDEMONA
— Dar ce mai e?

  OTHELLO (Emiliei)
Femei de meseria ta, Emilia,
Iși lasă amanții între patru ochi,
Trag ușa după ei, iar dacă e
Să intre cineva, tușesc… — Fă-ți slujba,
Fă-ți slujba — atunci, și lasă-ne pace! (iese Emilia)

  DESDEMONA (cade în genunchi)
Iți cad Othello în genunchi și te întreb:
Ce ’nseamnă toate astea? Pentru Dumnezeu,
Cuvântul tău e fulger…
Nimic nu mai pricep…

  OTHELLO
— Cine ești tu?

  DESDEMONA
Femeia ta, supusă, credincioasă.

  OTHELLO
Atuncea jură, singură blesteamă-te,
Ca demonii să nu te ocolească,
De mult ce pari aidoma cu îngerii,
— De două ori blesteamă-te jurându-te
Că ești cinstită!

  DESDEMONA
— Martor mi-este Cerul!

  OTHELLO
Da, da, e martor cât de mult mă ’nșeli…

  DESDEMONA
Cu cine, Doamne? Cum să te înșel?

  OTHELLO
Ah lasă-mă odată Desdemona…

  DESDEMONA
Othello, plângi? — Ah Doamne Dumnezeule,
Să fiu de vină eu că plângi, Othello?
Tu poate crezi că tatăl meu e pricina
Chemărei tale înapoi, acasă…
Dar ce-s de vină eu? — Mai am eu tată,
Din clipa ’n care te-am numai pe tine?…

  OTHELLO
La ori ce chin să mă supuie cerul,
Pe capul meu să plouă umilirile,
Să’nnot până la gât în sărăcie,
Să-mi văd în lanțuri pus tot viitorul,
Și tot aș mai putea găsi în suflet
O urmă de nădejde și răbdare…
Dar vai, să faci din mine o momâe,
Pe care s’o arate toți cu degetul!
Și poate și-asta, și asta-aș fi ’ndurat-o!
Dar chiar s’ajung gonit de-aici, din inima
In care-am strâns comori peste comori,
Izvorul dela care-mi beau chiar vieața,
Sau moartea, fiindcă fără el eu mor,
Mor, mor răpus de sete,
— De-acolo chiar să fiu gonit, din inima
Ajunsă iezer stătător în care
Broscoii se prăsesc și se încalecă…
Intoarce-ți într’acolo fața ta
De tânăr heruvim cu buze roșii,
Să vezi ce Iad în ea se oglindește!

  DESDEMONA
Dar tu Othello știi că sunt curată…

  OTHELLO
Curată da, ca muștele de vară
Ce ’n zbor prin zalhanele se ’mpreună…
Ah floare minunată de pădure,
De-al cărei greu parfum te doare capul, —
De ce, de ce te-ai mai născut pe lume?

  DESDEMONA
Ce crimă săvârșită-am în neștire?

  OTHELLO
Cum? fața ta, această albă pagină,
Să poarte scris cuvântul «desfrânată»?
Ce crimă? — Ah, femeia mea de stradă,
Să-i spui pe nume-ar fi să-mi fac obrajii
Ca foalele să-mi ardă de rușine,
Până’mi prefac rușinea în cenușe…
Ce crimă? Cerul uite ’ntoarce capul,
Și luna ’nchide ochii să nu vadă,
Iar vântul deșucheat ce se sărută
Cu tot ce-i iese ’n cale, amuțește
In inima pâmântului de spaimă…
Ce crimă? — Ah femeie desfrânată…

  DESDEMONA
Dar ce-ai cu mine, pentru Dumnezeu?

  OTHELLO
Adică ești cuminte…

  DESDEMONA
— Doamne sfinte!
Cuminte dacă e femeia care
Curată s’a păstrat, și neatinsă,
Bărbatului, atuncea sunt cuminte.

  OTHELLO
Și nu stricată?…

  DESDEMONA
— Cum? Ce vorbă-i asta?

  OTHELLO
Nu, nu se poate…

  DESDEMONA
— Cerule, ai milă.

  OTHELLO
Mă iartă-atunci… Te luasem drept stricată,
Stricata cea mai mare a Veneției,
Mai zisă și soția lui Othello…
(ridicând glasul)
— Femeie care-ații intrarea Iadului
Cum ține sfântul Petru cheia Raiului…

Reintră Emilia.

— Da da, chiar tu… — Ei, pofta ne-am făcut-o,
Poftim și-un galben pentru osteneală,
Și ’ntoarce cheia, nimeni să nu știe… (iese)

  EMILIA
Dar ce tot spune, ce vrea omul ăsta?
Domnița mea, te simți ceva mai bine?

  DESDEMONA
Mă simt pe altă lume…

  EMILIA
— Ce-i cu el?

  DESDEMONA
Cu cine?…

  EMILIA
— Cu stăpânul…

  DESDEMONA
— Ce stăpân?…

  EMILIA
Stăpânul tău, Domniță…

  DESDEMONA
— Ce spui tu?
Stăpân!? Eu nu mai am stăpân, Emilia…
Doar lacrimi mai aveam, și-acuma uite
Nici lacrămi nu mai am…
Fii bună și așează așternutul
Din noaptea nunții azi pe patul nostru…
Dar nu uita… — Și cheamă-aci pe Iago.

  EMILIA
Dar ce schimbare, ce întorsătură!… (iese)

  DESDEMONA
Era de așteptat să fie-așa…
Pe semne am greșit eu cu ceva…
De vreme ce se poartă-așa cu mine…

Reintră Emilia și Iago

  IAGO
Dorești ceva, Domniță? — Cum mai merge?

  DESDEMONA
Știu eu? Știu eu? — Când cerți un biet copil,
Il iei încet, îi iei ușor… Așa putea
Othello și pe mine să mă certe…
Sunt oare altceva pe lângă el?

  IAGO
Dar ce-a făcut?

  EMILIA
— Dar ce nu i-a făcut?…
S’o facă-auzi — stricată! — Ce rușine!

  DESDEMONA
Sunt asta eu?

  IAGO…
— Anume ce?

  DESDEMONA
Ce-a spus Emilia c’a spus Othello…

  EMILIA
Un derbedeu beat mort, așa ceva
Unei femei de stradă nu spunea!

  IAGO
Dar ce-i veni?

  DESDEMONA
— Știu eu?

  IAGO
— Auzi ce vorbă!
Dar nu mai plânge… — Zi afurisită!…

  EMILIA
Atâtea cereri a respins, a rupt-o
Cu tatăl ei, cu tot, ca să o facă,
Auzi, stricată! Ți se rupe inima!

  DESDEMONA
Ce soartă, ah ce soartă!…

  IAGO
— Blestemată!
Dar cum i-a năzărit?

  DESDEMONA
— Așa deodată!…

  EMILIA
Să mor de nu-i la mijloc o canalie!
I s’a vârât sub piele o secătură,
Și capul i-a ’mpuiat cu bazaconii,
De dragul vr’unui post, — de n’o fi asta!

  IAGO
De unde până unde? — Ce canalie?

  DESDEMONA
De-o fi vre unul, Dumnezeu să-l ierte…

  EMILIA
Ba câinii să-l mănânce, și holera!
Stricată-auzi! — Cu cine, cum și ce fel?
Nu, nu, i-a ’ntors vreo secătură capul,
Un tont, un păcătos și un netrebnic!
Ah Doamne, numai scoate-ni-l în față,
Și dă-ne ’n mână și câte-un ciomag,
Să-l batem până ce rămâne lat!
Da, da, să-l batem Doamne pân’la sânge!

  IAGO
Vorbește mai încet…

  EMILIA
— Să-l ia toți dracii!
Și ție-odată mintea-ți întorsese
O poamă tot ca asta, când credeai
Că e ceva ’ntre mine și Othello…

  IAGO
Hai, nu fii proastă, taci…

  DESDEMONA
— Ah spune Iago,
Cu ce-aș putea să-mi recâștig bărbatul?
Fii bun, vorbește-i… Pe lumina ochilor,
Idee n’am din ce i-a cășunat…
(îngenuche)
— Să nu mă mai ridic dac’am făcut,
Cu gândul, sau cu vorba, sau cu fapta,
Un singur pas alăturea cu drumul,
Sau dacă-auzul, ochii mei au fost
Pe lumea asta-atrași de vreo ispită!
In stradă să m’arunce, îl iubesc,
Precum îl voi iubi întotdeauna.
Cruzimea lui îmi poate lua orice,
Chiar viața-mi poate lua, dar nu iubirea!
Să-mi spuie… — scârbă mi-e de mine însumi,
Când numai mă gândesc la ce mi-a spus…
Dar încă să mai fac!… — aș fi nebună!

  IAGO
I-o biată năzărire… Fii pe pace…
Sânt treburile care-l scot din fire,
Și el se năpustește-asupra altora…

  DESDEMONA
De-ar fi numai atât!…

  IAGO
— Mai te ’ndoiești?
(trompete afară)
— Auzi? e ora cinei… Te așteaptă
La masă… mosafirii au sosit…
Ei lasă, nu mai plânge, o să treacă… (ies Desdemona și Emilia)
Intră Roderigo
— Ei dragă Roderigo?

  RODERIGO
— Nu găsesc,
Că te porți cum trebuie cu mine.

  IAGO
Ba tocmai dimpotrivă!

  RODERIGO
Mi te lauzi în fiecare zi cu o lovitură, mă legi la ochi cu o nouă nădejde, și când să pun mâna pe ea, ia-o de unde nu-i! M’am săturat. Prost trebuie să mă crezi tu, de crezi că mai pot răbda!

  IAGO
Să-ți spun, dragă Roderigo…

  RODERIGO
Ce să-mi spui? Mi-ai spus câte ’n lună și în soare!

  IAGO
N’ai dreptate.

  RODERIGO
Ba am. Am dat de pe mine ultima lețcae. Numai giuvaerurile date ca să le dai Desdemonei ar fi cucerit o vestală! Mi-ai spus că le-a primit și m’ai lăsat să nădăjduiesc că în curând voi vedea răsplata ostenelelor mele. Când colo, nimic.

  IAGO
Bun atunci, dă-i ’nainte…

  RODERIGO
Ce să-i dau? Nu-i mai dau de loc! Că-i de geaba! Ba cred chiar că-i o mare ticăloșie să-ți bați în halul ăsta joc de un om.

  IAGO
Foarte bine, foarte bine…

  RODERIGO
Nu-i foarte bine deloc, — îți spun. Fiindcă am să fac cunoștiința Desdemonei și-am să-i cer înapoi giuvaerurile. Dacă mi le dă, bun, am scăpat eu de ea, ea de mine. Dacă nu, ai să ai tu a face cu mine.

  IAGO
Ai terminat?

  RODERIGO
Cu vorba, — dar nu și cu fapta!

  IAGO
Bravo Roderigo, știi că-mi place? Acuma văd și eu ce-ți poate capul! Dă mâna ’ncoa! Dar Roderigo, mă bănui, să știi pe nedrept. Iți jur că n’a fost
om să lucreze mai mult pentru tine…

  RODERIGO
Nu se vede.

  IAGO
E drept, nu se vede încă. Și ai dreptate să intri la bănuieli. Dar Roderigo, dacă ai în tine ceea ce acum sunt mai mult ca oricând gata să-ți recunosc: adică: hotărîre, bravură, curaj, dă dovadă noaptea asta! Dacă tu, o noapte după aceea, nu ai pe Desdemona, născocește ce chinuri vrei pentru mine, și ia-mă de pe lumea asta!

  RODERIGO
Dar de ce e vorba? Mai e vreo licărire de speranță?

  IAGO
Scumpe Domn, a sosit special din Veneția ordin de numirea lui Cassio în locul lui Othello.

  RODERIGO
Nu mai spune. Atunci Othello și Desdemona se întorc la Veneția!

  IAGO
Asta s’o crezi tu. Se ’ntoarce în Mauretania, cu Desdemona lui cu tot. Afară dacă… o ’ntâmplare sau alta nu-i prelungește șederea aici… Printre care, cea mai sigură ar fi înlăturarea lui Cassio…

  RODERIGO
Cum înlăturarea?

  IAGO
Adică punerea lui în neputință să ia locul lui Othello. Zburându-i creerii, de pildă…

  RODERIGO
Să-i zbor eu!…

  IAGO
Dacă crezi de cuviință… Și-ți vrei binele… El ia masa astǎseară la o femeie pierdută, — acolo mă duc și eu să-l întâlnesc… Dacă-i pândești plecarea, pe care eu voi ticlui-o cam între 12 și 1, poți face din el, ce vrei. Eu rămân la doi pași de tine, — pentru o mână de ajutor!… — Va cădea între noi doi… Hai, nu mai holba ochii, vino cu mine… Vei vedea că nevoia ca el să dispară e așa de mare, că singur te vei simți dator să-l răpui. Să mergem. E trecut de ora mesei. Acum te pomenești cu miezul nopței. — La lucru, Roderigo.

  RODERIGO
Dar vreau să știu ce rost au toate astea…

  IAGO
Lasă Domnule, vei vedea… (ies)

(4. 3.) ALTĂ ODAE IN CASTEL

Intră Othello, Lodovico, Desdemona, Emilia și suită.

  LODOVICO
Fii bun, te rog, și nu mă mai petrece.

  OTHELLO
Ba da… De cè nu? Mersu-mi face bine…

  LODOVICO
Domniță, noapte bună… — Mulțumesc.

  DESDEMONA
Și noi îți mulțumim…

  OTHELLO (lui Lodovico)
— Să mergem, da? (încet)
— Ah! Desdemona…

  DESDEMONA
— Ce-i?

  OTHELLO
— Tu culcă-te.
Indată-auzi? — Dă drumul și Emiliei…
— Dar nu uita… (ies Othello, Lodovico, suită)

  DESDEMONA
— Se poate?

  EMILIA
— Par’că pare,
Ceva mai domolit…

  DESDEMONA
— Se ’ntoarce repede.
Mi-a spus să plec îndată la culcare,
Iar ție să-ți dau drumul...

  EMILIA
— Să-mi dai drumul?

  DESDEMONA
Așa vrea el. — Deci, draga mea Emilia,
Dă-mi rochia de noapte, — și adio!
— Să-i facem placul!

  EMILIA
— Nu i l-ai mai face!

  DESDEMONA
De ce? Iți spun că mi-e așa de drag,
Că până și ’ncruntările, mustrările,
Și toată îndârjirea asta - a lui,
— Fii bună și descheie — au un farmec…

  EMILIA
Am pus la patul vostru așternutul
Cerut de tine…

  DESDEMONA
— Doamne Dumnezeule,
Ce-ți trece uneori prin gând, Emilia…
De-o fi să mor, să zicem, înainte,
Ingroapă-mă ’n acelaș așternut…

  EMILIA
Vai, cum vorbești!…

  DESDEMONA
— Avea odată mama,
O fată ’n casă… se chema Barbara…
Era îndrăgostită… Dar iubitul,
Pe semne-a’nebunit, c’a părăsit-o…
Și ea știa un cântec, cu o «salcie»,
Un cântec vechi… dar știi ce potrivit?…
Și biata a murit cântându-și cântecul…
Un cântec care tot mă urmărește…
Imi vine tot să-l cânt… — ca și Barbara,
Ușor lăsându-mi capul într’o parte…
— Te rog, grăbește…

  EMILIA
— Să-ți aduc și rochia?…

  DESDEMONA
Nu, nu… desfă aci… — Ce om de treabă,
Și Lòdovico ăsta!…

  EMILIA
— Și ce chipes!

  DESDEMONA
Și ce frumos vorbește!…

  EMILIA
Cunosc o Doamnă în Veneția care s’ar duce până la Ierusalim în picioarele goale, numai ca să-i atingă vârful buzelor…

  DESDEMONA (cântând)
    La umbra unui sicomor
     Sărmana ea ședea cântând,
  — Cântați cu toți cântecul salciei —
   Cu capu ’n poală sta cântând
     Și mânile la piept…
  — Cântați cu toți cântecul salciei —
     In murmur de pârâu gemea
  — Cântați cu toți cântecul salciei —
     Și plânsul pietrele topea…
Tu pune acuma lucrurile bine… (cântând)
  — Cântați cu toți cântecul salciei —
Și rogu-te grăbește-te, că vine! (cântând)
     Cununi de salcie ’mpletindu-mi,
     Și nimeni, nimeni să nu-l certe…
Ba nu, e altfel!… — Bate cineva!…

  EMILIA
E vântul…

  DESDEMONA (cântând)
     I-am spus: iubite, tu mă’nșeli…
  — Cântați cu toți cântecul salciei —
     Și ce-a răspuns atunci iubitul?
    Cu cât mai mult te-oi înșela,
     Cu-atât mai mulți te vor visa…
Acuma du-te… Noapte bună… Par’că ochii… Mǎ ustură… E semn că am să plâng, Emilia…

  EMILIA
De unde?!

  DESDEMONA
Mi se pare-așa se spune…
— Bărbații… Ah ce oameni!… Crezi, Emilia,
Că sunt femei așa de rele să-și înșele…
Bărbații?…

  EMILIA
— Mai întrebi?

  DESDEMONA
— Ai fi în stare?

  EMILIA
Dar tu?

  DESDEMONA
Pe tot ce-i sfânt și tot ce e lumină!…

  EMILIA
Nici eu n’aș face, Doamnă, pe lumină…
Dar poate că aș face-o pe ’ntunerec…

  DESDEMONA
Ai face tu pentru ceva în lume?

  EMILIA
Aș face chiar pentru nimic…

  DESDEMONA
— Dă-mi voie,
Să nu te cred…

  EMILIA
— De ce să nu mă crezi?…
Ba încă aș face și desface!… Sigur, n’aș face pentru un inel, pentru câțiva coți de mătase, pentru rochii, fuste, pălării, sau nu știu ce nimicuri… Dar pentru nimic în lume?… — Cine bunăoară n’ar pune coarne bărbatului, ca să-l facă împărat? Asta nu te poate trimite în iad, cel mult în purgatoriu!

  DESDEMONA
Eu n’aș putea pentru nimic în lume.

  EMILIA
De ce nu? Păcatele sunt ale lumei… Și dacă ești pe lume, de ce să faci altfel? Abaterea nu-i și ea un păcat?

  DESDEMONA
Aproape nici nu cred că pot fi unele…

  EMILIA
Ba sunt cu miile! Să populezi lumea cu ele!
Dar cred că vina-i numai a bărbaților.
Că sau puțin le pasă și ne-aruncă
In brațele amantului ei singuri,
Sau iată, fac deodată pe geloșii,
Ne țin sub cheie, — poate și lovesc!
Iubirea-atunci în ciudă se preface,
Și cât de bune-am fi, urîm de moarte,
— Iar ura-aduce gând de răzbunare!…
Să știe-odată, pentru totdeauna,
Bărbații, că avem și noi un suflet,
Avem și noi: ochi, gură, gust și pofte,
Și știm și noi ce este amar, sau dulce!
Ei ce fac oare-atuncea când ne schimbă?
E patimă, e gust, e slăbiciune?
Ei bine, afle că le-avem și noi…
Deci poarte-se cu noi ceva mai bine…
Altminteri afle că — vorbind pe față —
La rău numai bărbatul ne învață!

  DESDEMONA
Eu nu mă vreau de nimeni învățată,
Și ori și ce ar fi, rămân curată. (ies probabil diferit, după ce din cap își iau noapte bună)