Toca

Jump to navigation Jump to search
Toca
de Benjamin Fondane


Te rup din reverie, prietenă și soră,
ființă despletită din somn și auroră,
balcon în vis cu bucle de păsări pentru vid.
În mușchii tăi ai cîntec, ureche ca un zid,
și străluciri de pietre pierdute, ca o mînă.
Se clatină în tine oceanele de lînă.
În părul tău din care se împletiră corzi
s-a mistuit privirea, salină de matrozi
plecați să se usuce la soarele din tropic.
Cît de departe-ți pare pămîntul microscopic
de-aici, de unde omul e-un măscărici urît,
și-orașul îngenunche cu frunzele pe rît,
și forța lenevoasă de-a se căta pe sine,
și moartea adormită cu coatele pe șine,
c-ai vrea în tine-o sevă să urci cu ochi-nchiși...
și sîngele prea vînăt și aspru, de iriși.