Toamnă la Miorcani

Jump to navigation Jump to search

Toamnă la Miorcani

de Ion Pillat

Peste dealuri, peste ape, pretutindenea se lasă

O lumină învelită în marame de mătasă.

Vin iar carele-ncărcate și cu spice, și cu vis...

Și pe cercuri liniștite și în suflet și-au deschis

Unghiul dorului de ducă stolurile de cucoare.

Mori de vînt nostalgic-nalță aripile călătoare

Și se lasă în durere să zdrobească grîul nou.

Pașii tinereții mele mă urmează în ecou,

Umbra mea de altădată umblă-n miezul umbrei mele.

Prima stea sau amintirea stă pe iaz printre vîntrele ?

Simt în suflet de departe spinul ei tremurător.

O bătrînă-mi toarce firul zilelor de pe fuior ;

Prima lacrimă se-noadă trainic lîngă cea din urmă...

Și păstori, ieșiți din vreme, către staul duc o turmă

De oi albe ca și norii unui cer îngîndurat,

Cine m-a legat de mine, de moșie și de sat ?

Toamnă-amară, toamnă dulce pentru cine te-nțelege,

Pentru cine știe gîndul ce-a sortit să se dezlege

Frunza galbenă și coaptă ca un rod cules de vînt,

Toamnă, care legi prin moarte cerurile de pămînt,

Și sub foaia veștejită pregătești o primăvară,

Toamnă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară,

Fie-ți milă de făptura mea de om, și fă să fiu

- Pe sub nuci, lîngă femeie, lîngă fată, lîngă fiu,

În grădina aurită de lumină și de frunză -

Rodu-n care o dulceață înțeleaptă să se-ascunză.

Poate-un om atunci să vină să-mi culeagă cîte-un vers

Cum din prun culegi o prună fără-a te opri din mers,

Însetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea,

O să-i pară - cine știe - mai puțin amară sarea

Lacrimilor sale-n drumul de dureri și dor ascuns...

Binecuvîntarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.