Sari la conținut

Toamnă (Magda Isanos)

Toamnă
de Magda Isanos

Țara luminii (1946)

41892ToamnăMagda Isanos

Acum se cheltuia înalta oră
de lumină sonoră.
Și de desăvârșire și tăcere
soarele putrezea în mere.

Moartea-ncepea în fructele prea coapte.
În prune se făcuse-aproape noapte,
în gutui îngheța lumina de zi
și nu putea putrezi.

Ploua. Ne scuturam cu toți în vânt.
Ne-ntorceam în pământ.