Toamnă (Iosif, 1)

 

Te uită, frunza pică irosită,
Și vîntul geme prohodind departe !
Puțină vreme încă ne desparte
De iarna tristă, prea curînd sosită !...

Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte,
Pădurea noastră tace părăsită :
Eu singur cînt cu vocea obosită
Și trec prin încăperile-i deșarte...

S-au dus privighetorile măiestre ;
Pustiu e cuibul blîndei turturele...
Ah, unde-i șuierul mierliței sure !

Pierdut din stolul mîndrei lor orchestre,
Ce trist răsună cînturile mele
În liniștea adîncă din pădure...