Thogrul și străjerul

Jump to navigation Jump to search
Thogrul și străjerul
de Saadi, traducere de Ștefan Octavian Iosif
Traducere de Ștefan Octavian Iosif

Publicată în Albina, an. VIII, nr. 4, 24 octombrie 1904.
Thogru = un principe al turcilor (n.a)


Odată, cînd, pe-o noapte furtunoasă,
Thogrul trecea pe lîng-un biet străjer
Și la văzut în bunda-i zdrențeroasă
Cum zgribura, învinețit de ger,
Îi zise, căci era milos din fire :
— Am să-ți trimit pe loc o haină groasă.
Zicînd așa, cu inima-mpăcată
Intră-n palatu-i plin de strălucire :
Acolo însă-i răsări în prag
Soția lui, făptură minunată,
Care-l primi zîmbind cu-atîta drag,
Încît uită făgăduiala dată
Precum uită și pe străjer și gerul.

Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul :
A zis : — O, rege, tu m-ai dat uitării,
Căci ai dormit în raiul desfătării,
Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut,
Ce-ți pasă noaptea mea cum a trecut !

Ce-i pasă caravanei care scapă
De-aceia ce-n nisip își află groapă !
Un blînd noroc te leagănă în somn,
Ai călăuză bună și ești domn,
Nu te oprește dealul, valea, nu.
La cei rămași gîndești vreodată tu ?...
De pe cămila-naltă cît un munte,
Simți tu ce-i valea grijilor mărunte ?
Voi, cari, sub cald poclit, trăiți ca-n cer,
Gîndiți la cei ce-n frig și foame pier.