Teodor Mommsen (1817-1903)

 

În vârsta înaintată de 86 de ani s-a stins unul din cei mai mari învățați și istorici ai tuturor timpurilor, profesorul de la Universitatea din Berlin și membru al Academiei germane, Teodor Mommsen. Lui i se datorește reînnoirea studiului istoriei romane prin adâncirea cunoștinței vieții poporului-rege în toate direcțiunile, cunoștințe întemeiate mal alee pe o întinsă culegere de inscripții pe care le edită in chip critic în marea publicațiune Corpus inscripționam latinarum, lucrate mai întâi de el și apoi de mai mulți alți învățați sub conducerea lui.

În afară de această lucrare monumentală privitoare la izvoarele istoriei romane, Mommsen și-a stabilit marele său renume prin Istoria romană, pe care o duse până la împărați, lucrare ce a avut multe ediții până acuma și care este una din cele mai complete și mai adâncite expuneri a dezvoltării vieții romane. Păcat că Mommsen nu a găsit cu cale a arata pretutindenea izvoarele pe care se întemeiază rezultatele, cele mai adeseori noi, ale cercetărilor sale, ci numai unde și unde câte o notă răzleață arată mulțimea și bogăția materialului consultat. A studiat apoi viața constituțională romană în Dreptul de stat roman și relațiile financiare în Sistemul monetar roman.

Nenumărate sânt încă cercetările lui amărunte asupra împrejurărilor vieții romane, cari toate pun în lumină câte o față sau alta din această viață.

Mommsen era însă și jurist de mare valoare. El începu chiar cariera, prin profesura dreptului la Zürich. Cercetările lui asupra dreptului de stat roman sânt făcute nu numai din punctul de vedere istorie ci și din acel juridic. El publică apoi Edictul lui Diocletian, cu un comentar, Chestiunea de drept între Cesar și senatul roman, Drepturile municipale ale comunelor Salpenza și Malaga din Spania ; Fragmentele vaticane ale dreptului ante-justinianic, și o ediție critică a Pandectelor, cel mai mare monument juridic ridicat dreptului roman de timpurile noastre.

El mai publică și studii de lingvistică latină în studiile ostice și în dialectul sud-italic, precum se împărtășește în marea publicație a Monumentelor germane al lui Pertz.

Mommsen a fost și om politic distins, totdeauna cu o deplină neatârnare chiar față de împăratul Germaniei, care-l avea în mare stimă. La o serbare a unui jubileu al marelui învățat, împăratul pune pe copiii lui mai mici să-i sărute mâna.

Mommsen era o fire uscățivă, cu un nas coroit, ochi de vultur ageri și pătrunzători; întreaga lui figură luminată de o nobleță antică din vremurile pe care le înviiau adâncile lui cercetări; ca vorbitor era cam stângaci și șovăitor în expunere. El lasă o școală numeroasă de învățați, întrucât a fost el însuși unul din creatorii școlii moderne de investigații istorice, bazată pe o bogată, amănunțită și pătrunzătoare cunoștință a izvoarelor.