Sari la conținut

Suvenirul

Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829

3917SuvenirulAlphonse de Lamartine

Ziua se duce ș-altele vin,
Și fără urmă se strecor toate;
Dar să te stingă nimic nu poate
Dintr-al meu suflet de tine plin.

Anii mei repezi, viața-mi trăită
Le văz grămadă în urmă-mi stând,
Precum stejaru-și vede căzând
În preajma-și frunza cea veștezită.

Fruntea-mi de vreme toat-a albit,
Sângele-mi rece abia prin vine
Curge, ca unda ce-n loc o ține
Sufletul iernii cel amorțit.

Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare,
În veci tot tânăr îl voi privi,
În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni:
El, ca un suflet, vârstă nu are.

Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit;
Și când privirea-mi cea neclintită
De tine-aicea fu părăsită,
Dodată-n ceruri eu te-am zărit.

Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă
Te văz ca-n ziua ce mă lăsași
Și la cerescu-ți locaș zburași
Cu aurora cea răcoroasă.

Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc
Și-n ceruri încă tot te urmară:
Din viață ochii-ți ce încetară
De nemurire raze lucesc!

Zefirul dulce cu-a sa suflare
Încă îți suflă păru-undoios,
Ce-n trăsuri negre de ebanos
Recade-n sânu-ți fără-ncetare.

Umbra acestui văl mincinos
Și mai mult chipul ți-l îndulcește,
Ca dimineața ce se ivește
Din vălul nopții întunecos.

Cerescul soare vine, sfințește
Cu ale noastre zile ce zbor;
Și-ntr-al meu suflet al meu amor
Nu are noapte, în veci lucește.

Minut nu este, nu fac un pas
Și-mi ești aievea înfățișată:
De mă uit, unda chipu-ți mi-arată;
D-auz, zefirul poartă-al tău glas.

Pe când pământul doarme, visează,
D-auz prin frunze vântul șoptind,
Parcă din buze-ți auz ieșind
Sfintele-ți vorbe ce mă-nviază.

De-mi ardic ochii și-n sus privesc
Aceste stele învăpăiate,
P-a nopții pânză împrăștiate,
În toată steaua eu te zăresc.

Dacă zefirul, cu-a sa mișcare,
Din flori mă-mbată cu-al lor miros,
Atuncea pieptu-mi neputincios
Răsuflă însăși a ta suflare.

Când trist, în taină, la altar merg
Să rog Ființa mângâietoare,
Atuncea lacrimile-arzătoare
Mâinile tale simt că le șterg!

Când dorm, tu-n umbră ești cu-ngrijire
Ș-asupră-mi aripile-ți alin;
Visele toate din tine-mi vin,
Încât viața simt în dormire.

Ah! fie-n somnu-mi ca mâna ta
Să-mi taie firul zilelor mele!
Ș-atunci din visuri dulci, amari, grele,
Doamne!... în sânu-ți m-aș deștepta!

Ca două raze strălucitoare
Și ca suspinuri ce se unesc,
A noastre suflete unu-mplinesc.
Și eu... sunt încă cu răsuflare!