Sus, în vârful munților

Sus, în vârful munților
Colindă

Sus, în vârful munților,
La fântâna sfinților
Pe o scară de argint
Se coboară Domnul Sfânt.

Cu'n veșmânt până'n pământ,
Că El este Domnul Sfânt
Ce coboară rareori
Și numai la Sărbători.

Printre flori, printre stâlpări,
Printre sfinte lumânări,
Se coboară Cel frumos,
Cel frumos și cuvios.

Este Bunul Dumnezeu
Ce ne mântuie de rău,
De rău și de răutăți
Și de multe greutăți.

Să-L primim cu închinări
Mese'ntinse și cântări,
Cu cununi de busuioc
Să ne aducă noroc.