Supt legea tunului

Jump to navigation Jump to search
Supt legea tunului
de Alexandru Vlahuță


I[modifică]

Ard, zi și noapte, marile furnale,
În vastele uzine ale morții.
Din mii de coșuri funerare torții
Se-nalță limbi de flăcări infernale,

Ce spun că toate-s șubrede pe lume,
Că vremea-și sparge formele ei goale,
Dând celui tare dreptul să se scoale
Asupra celui slab și să-l zugrume.

Se prăbușesc cetăți, credinți și pravili,
Ce ni le-nchipuiam nestrămutate:
Un vânt turbat asupra lumii bate,
Pieire e, și rupte-s orice stavili...

II[modifică]

Ce tristă și amară-nvățătură
Din viforul acesta se ridică!
Iar vei trăi, sărmane om, în frică,
Iar te-a supus întunecata ură.

Popoarele-nvrăjbite între ele
Vor sta de-acum, ca fiarele, la pândă,
Sub veșnica-narmărilor osândă,
Cătând unul pe altul să se-nșele.

Căci răni adânci, în veci nevindecate,
Vor sângera-n tăcerea așteptării;

Copii crescuți în setea răzbunării
Vor duce-n luptă proaspete armate,

Și iarăși vor acoperi pământul
Mormanele de morți și de ruine,
Și toat-a lumii trudă spre mai bine
Ca pulberea va risipi-o vântul...

III[modifică]

Lanț ruginit, verigă cu verigă,
Iubirea dintre oameni se desface:
Când fiara ostenită-n Cain tace,
E sângele lui Abel care strigă.