Strigoiul (Emil Gulian)

 

Cine tresare la albastrul apei,
Vaporului, talazului, cu oglinda în soare?
Cei ce dansează pe puntea de sus
Vor lua Dunărea cu ei în picioare...

Plumbul apei îmi cade la fund
Cu legănarea lui «aproape» sau «poate»...
Indiferența își face vad,
Vaporul îmi pare fumuriu ca toate...
Cu orice nouă încercare recad.

Odihna mea — nu e odihnă,
Respirarea mea — e otrăvitoare.
Aservit numai putreziciunii,
Stau atent la fiara ce mă roade, mă doare
Și sui ca strigoiul în răcoarea lunii.

...Alta e bucuria, durerea vieții.
Altele apele, iubirile și morții,
Copiii și fructele, grădini înflorite
Și coapsa femeii jumătate-adormite.