Străinul (Alecsandri)
Aspect
Străinul
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
- Dă-ți, Domnico, rochița
- De-mi deschide temnița.
- Dă și carul cu doi boi
- De mă scapă de nevoi.
- Și vin', soro, să mă vezi
- Cum îmi frâng trupu-n obezi,
- Să tot plângi și să nu crezi!"
- Frunză verde de granate,
- Căci m-aș duce-n ceea parte
- Să mai văd pe bietul frate!
- Da-s o biată fată mare
- Și la lume n-am crezare,
- Ci am numai ochi de plâns
- Ș-un suflet de dor aprins.
- Frunză verde rozmarin,
- Rău e de voinic străin!
- Numai luna că-l iubește
- Și soarele-l încălzește.
- Trece-n jos, se duce-n sus,
- Nime nu-i dă un răspuns,
- Nici îi zice: „Bun ajuns!"
- Suie-n deal, coboară-n vale,
- Nici o mândră nu-i stă-n cale.
- Trece sate-n curmeziș,
- Și dumbrăvile-n lungiș,
- Vede-o mândră fetișoară
- Ca un pui de căprioară.
- El îi zice: „Dragă, stă."
- Ea în lături tot se dă.
- El îi zice: „Vină-ncoace,"
- Ea-i răspunde: „N-am ce face."