Stenograma ședinței de audiere din 14 decembrie 1994

 

Filip Teodorescu: În toamna anului 1989 am condus controlul de fond al muncii de securitate, deci pe toate liniile de muncă, nu numai contraspionaj, la Timișoara. Eu faceam parte dintr-un comandament, reprezentăm deci contraspionajul, în care analizăm săptămânal informațiile cu privire la acțiuni din exterior spre țară, vizând ce? Înlocuirea regimului. Că asta era la ordinea zilei. Și existau suficiente informații în acest domeniu. Nu era nici un secret asta. La Timișoara existau cele mai puține indicii ca s-ar putea întâmpla ceva. 17 decembrie 1989 a fost ziua cea mai fierbinte la Timișoara. Eu am ieșit pe stradă în jurul orei 9:00 și am mai ieșit spre prânz, după ce a fost primul val când au atacat sediul Comitetului județean și îl făcusera zob, îi dăduseră și foc. Pe la ora două cred ca a fost ultima mea ieșire în oraș. De fapt, acela a fost momentul și motivul care au determinat scoaterea tancurilor și blindatelor pe stradă și intervenția cu ele împotriva celor care devastau. După-amiaza au început să se audă împușcăturile, a fost deci în jurul orei 17:00, când era deja întuneric. În toata seara de duminică, de 17 decembrie, a fost efectiv stare de război. Împușcături! Rafale continue, de toate... Manifestanții aveau ciomege, pietre, lanțuri, bile și au avut și arme. Primii doi răniți prin împușcare, deci în jurul orei 15:00, duminică, 17 decembrie, au fost doi militari în termen. În 18 decembrie au mai fost acțiuni sporadice. Oricum, orașul era controlat de armată. Iar din 19 decembrie începe ceea ce trebuia să fie de la început. Adică, oamenii care n-aveau nici să spargă, nici să omoare pe cineva! Imediat, în 20 decembrie, când deja era în Piața Operei și a ocupat toate astea, deci nu mai era nici o chestiune, deci sub balconul Operei și pe scările de la Comitetul Județean erau civili înarmați. De unde aveau arme? Și nimeni nu i-a intrebat de sănătate. În 19, 20 și în continuare ei s-au numit revoluționari sau revoltați. Iar după 22 sau începând cu 22 decembrie după-masă au fost victime, nu eroi! În 22 decembrie, la oră la care eu vă spun, ne găseam într-un gol de putere total! Trupele de securitate nu mai erau. Trecuseră în subordinea armatei. Până în 22 nu a fost nici o povește de teroriști, decât începând cu 22 decembrie seara. Atunci, tot pe linia armatei, noi eram deja reținuți la garnizoana Timișoara, iar cei din eșaloanele superioare au spus: "Domnule, gata, vin la ora 18:00 teroriștii!". Deci au lansat chestiunea asta cu teroriștii și, imediat, seara – că încă nu ne bagaseră la carceră – eram în camera ofițerului de serviciu, unde era un televizor mic și auzeam ce se întâmpla la București. A început deja de seara să se lanseze: securiștii-teroriștii! Deci, cine a lansat? De aici a pornit, din București! Toata aceasta povește! Până atunci nimeni nu zicea nimic. N-avea nimeni nimic cu securitatea! Cred ca a fost un concurs de interese. A fost lansată o idee în scop diversionist. Este clar ca a fost și mâna străina la mijloc, nu am nici un dubiu. Toată lumea – se știe, e fapt dovedit – Brucan cu cine avea legaturi. Deci, el a lucrat pentru o putere străină. Pentru două, de fapt. Dacă nu, chiar trei, nu? Și unul era asta, și alții ca el. Erau destui, dar erau în poziții oficiale, nu ca Brucan, care era dat la o parte de mult, nu? Și el voia să se răzbune. Sub orice formă! În primul rând s-a răzbunat pe generalul Vlad, din motive pur personale, nu că îl credea pe generalul Vlad ca a facut și a dres! A vrut să se răzbune pe el! Și a făcut-o! Și a reușit! Și pe toți ceilalți i-a îmbrobodit! Eu cred că Ion Iliescu a fost dezinformat și s-a lăsat dus de val de ceilalți din jur, care erau mult mai experimentați în dedesubturi și erau și instruiți. După lansarea la televiziune a lozincii "teroriștii-securiștii" au început arestările! Relațiile dintre armată și securitate nu erau dintre cele mai bune. Eu eram printre puținele cadre de conducere care participam la bilanturile anuale ale Direcției a IV-a de contrainformații militare, din ordinul generalului Vlad. Pe alții nu-i acceptau.

Sergiu Nicolaescu: Cine avea interes ca în România să fie război între securitate și armata?

Filip Teodorescu: Sunt două concursuri de interese: cei care se simțeau vinovați și cei care voiau efectiv să dispară aceasta instituție și ceilalți, pentru ca și ăia voiau să dispară, pentru că multe necazuri le-am făcut. Cum să lași o țara fără un aparat informativ și contrainformativ? Asta este extraordinar ce au reușit! Au reușit extraordinar, ca ne-au lăsat la pământ! Câinele e legat, nu mai mișca! Mișcam noi! Umblam pe unde vrem! Și au umblat și umbla!

Valentin Gabrielescu: Care era grupul ăla din televiziune care era suspectat de dvs.?

Filip Teodorescu: Unul din grup era Brateș. Era suspectat pentru că lucra pentru o putere străină. Era pregătit să facă ce a facut. Numai că de aici nu mai aveți ce află de la mine, că n-am ce. Vă spun ca să nu ne pierdem. Dar vă mai dau un capăt cu ce s-a întâmplat la Televiziune. Deci, după ce am ieșit, am discutat cu fostul comandant al escadrilei de aviație a Departamentului Securitații Statului. Deci, aveau cinci elicoptere din care numai două-trei puteau să se ridice de la sol. Atunci, în decembrie, m-a chemat generalul Rus ca să ridic elicopterele în aer! Asta și-a dat seama că face o mare tâmpenie dacă le ridica, atunci când vorbeau ca vin teroriștii. De ce voia să le ridice? Ca să le doboare, că sunt teroriști!

Șerban Săndulescu: Cine voia, Rus?

Filip Teodorescu: Păi, cine? Și asta a refuzat categoric! "Te împușc! Te arestez!" "Arestați-mă! Împuscați-mă! Eu nu dau ordine să ridice aceste elicoptere în aer!" Și-i mai punea, dacă au însemne pe ele, să leșstearga!

Sergiu Nicolaescu: Asta a fost dispoziția data pe 22, da!

Filip Teodorescu: Păi? Vedeți? Și atunci unde căutam teroriștii și de ce-i căutam? Unde sunt?

Ionel Aichimoaie: Avansările de atunci, imediat după, din preajma revoluției, pentru că întâmplator ajunge un Militaru sau nu știu care pe postul de general de armată? Pe ăștia i-a numit cineva!

Filip Teodorescu: Sigur că au fost avansați! Pentru niște servicii! Nu spun pentru merite! E o nuanță diferită! I-au mai avansat pe unii să tacă! Pe alții nu numai ca i-au avansat în grade, dar și în funcții! Foarte mulți au fost luați atunci – fie ca erau tanchiști sau tunari – și pusi cadre de conducere în Serviciul Român de Informații, când s-a creat atunci. S-au băgat peste tot. Au fost băgați ca recompensă. La Timișoara au fost numiți cei care sunt nominalizați ca au comandat nu știu ce, acolo unde s-a tras și unde s-a murit. Și aici în București, slava Domnului! Luați-l pe Carp! Din maior a devenit general maior! De ce? A comandat tancurile care au acționat acolo, în Piața Universității, nu? Deci, asta e un merit! Și l-a făcut ce l-a făcut – adjunct de ministru și nu știu ce! Cât despre teroriștii, e clar ca a existat acest interes pentru diversiune și ca s-a potrivit și a fost și mai bine: securiști-teroriștii, a fost nemaipomenit! Au existat teroriștii în partea inițială, deci de declanșare, cel puțin la Timișoara, și banuiesc ca au fost și prin alte parți. Pe urma a fost preluată ideea și adaptata la niște interese de moment, ca diversiune. Și a fost! Poveștea ăia cu combinezoane negre și nu știu ce, și care nu erau în dotarea securitații sub nici o forma. Și chiar dacă erau. Cine a avut ideea sa-i îmbrace în combinezoane negre a fost o idee năstrușnică! Deci, astia au actionat, si-au facut datoria, au declanșat, au pus focul, au plecat. S-au dus în altă parte. Acum trebuia vâlvătaia împinsa pește tot. Și a fost! Nu-i nici o întâmplare – chiar dacă n-am fost aici – ceea ce s-a întâmplat aici, în piața asta, cu mitingul ala nefericit! O inspirație tâmpita! Să faci un asemenea miting? Dar poate ca a fost spre bine. Dar putea să se produca schimbarea și fără acesta.

Șerban Săndulescu: În legatură cu acești teroriștii care au fost în țară: se pare că a fost o armată, fiindcă din datele care există au fost vreo 40.000 de ruși în plus, în decembrie 1989, față de anii precedenți.

Filip Teodorescu: Așa se pare.

Șerban Săndulescu: Ei veniseră evident cu o anumită misiune. O asemenea armată cum poate fi comandată? Când ei erau cu mașini? Trebuia să aibă legatură radio? E posibil să fi fost și securitatea să nu fi știut?

Filip Teodorescu: Astea sunt misiuni de comando. Ăștia acționeaza în grupuri mici, nu cu o armată, plecăm cu frontul și ne ducem toți la gramadă Fiecare iși are misiunea lui pe o zona de. Deci nu este nevoie de o coordonare generală, pentru ca el știe când a plecat, știe precis ce are de facut. Și astia au fost. Și nu erau toți numai cu misiuni, erau și turiști. Eu sunt convins ca nici jumatate nu erau cu sarcini între ei. De unde dracu’ să trimită așa de mulți? Or fi ei mulți acolo, dar nu cred ca merita și nu cred ca asta era misiunea, să ducă ei lupte aici. Ei trebuia doar să incite, să creeze situații, focare! Nu?

Valentin Gabrielescu: Le trebuia 30.000 pentru asta?

Filip Teodorescu: Nuuu! Poate trebuia numai 10.000 sau numai 1.000.

Valentin Gabrielescu: Cum vă explicați că au venit 67.000?

Filip Teodorescu: De aici se poate trage doar o concluzie, prin extrapolare, domnule, deci anul trecut, într-o perioadă similară erau numai atâția! Diferența asta s-ar putea să fie din categoria astalaltă! Deci, numai atât! Informații nu are nimeni! Este o speculație!

Valentin Gabrielescu: Domnule colonel, vi se pare logic ca ăia au mărit numărul de turiști ca să poata să bage spionii printre ei, său cum?

Filip Teodorescu: Da. Oricum, au fost mai mulți decât în mod obișnuit.

Valentin Gabrielescu: Adica, puterea sovietică a provocat 70.000 de turiști ca să-i bage pe ăia 70 pe teritoriu?

Filip Teodorescu: Dar nu trebuia să provoace. Le dadea drumul. Domnule, mai slăbește puțin și dă-le drumul să se ducă! Pe mine mă interesează mai puțin numărul. Nu cred că are o prea mare importanță. Dar iți poate atrage atenția că ceva se întâmpla. Problema nu este câți au fost, pentru că au fost sigur. Nu contează numarul. Contează că au fost!

Surse

• Situl oficial PNȚCD recuperat 6 feb 2005