Stelele (Pillat)
Aspect
Pe-un drum de oi, ce-n miriște colindă,
Tăcerea nopții a pornit spre sat,
Și nori ușori în slavă stau să-ntindă
Marama lor de borangic curat.
Dar le străpung penumbra mii de ace
Sclipind lumini ca piatra de olmaz,
Și vălul tainic cerul și-l desface
Și satul îl privește în obraz.