Stejarul și cornul

Stejarul și cornul

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri

„Frate, frate de stejar!

Lasă-mă să tai un par

Să-mi fac osie la car."

„Frățioare românaș,

Voios parul da-ți-l-aș

Dac-ai face tu din el

Buzdugan de voinicel,^[1]

Ghioagă mare nestrujită,

Cu piroane țintuită,

Și cu dânsa de-ai lupta

Să aperi moșia ta."^[2]

„Cornule, ce nu te-ndoi,

De-o creangă să te despoi,

Să-mi fac prăjină de boi?"

„Frățioare românaș!

Creanga lungă da-ți-o-aș

Ca s-o faci arc de război

S-alungi leșii de la noi.^[3]

Lasă boii, frățioare,

Și te dă la vânătoare,

Că nu-i timp de plugărie,

Și e timp de vitejie."

„Codri, codri, mă jur eu

Să ucid cu brațul meu

De tot cornul un dușman,

De stejar un căpitan."

Note

1. Buzduganele sunt armele favorite ale vitejilor din balade, precum și ale zmeilor și ale feților-frumoși din povești. Zmeii când se întorn la casele lor, aruncă buzduganele din depărtări fabuloase, și acestea după ce lovesc în poartă, merg de se așează în cuiele de la pereți. Lupta între zmei și feți-frumoși începe totdeauna cu lovirea buzduganelor.
2. Moșia strămoșească, patria! Mândre timpuri erau acelea când țara reprezenta pământul tuturor, averea rămasă de la moși-strămoși și când glasul codrilor chema pe români la vitejie!
3. Acest vers lasă a presupune că balada e de pe timpul năvălirilor lui Sobieski și ale altor regi poloni.