Stei și val
de Mihail Dinu Constantin

Prefata[modifică]

Nu-mi vine să cred că am împlinit 69 de ani. Deși scriu poezie de la 12 ani, am făcut acest lucru ca pe un exercițiu pentru mine, pentru mintea mea și cum mâncând îți vine poftă, am acumulat 44 de manuscrise de poezie.

Unii, de vorbesc după ureche, fără să scotocească în scrinurile secrete existențiale, le vine ușor să se joace cu vorbele. Pentru ei nu există literatură de saltar. Greșit, în țara asta sunt convins că există multă, multă literatură de saltar. îmi amintesc de un "poet consacrat" din urbea mea, cu câteva cărți de poezie cu 80-100 de poezii acolo, care spunea că, pe vremuri, în casele boierești ăia pictau biblioteci pe pereți pentru a se încrede însă, nu aveau o carte în casă. Aș vrea să-i spun "vericului" că a perceput greșit realitatea acelui timp, de dinainte de 1944 din casa tatălui său, ce era un simplu jandarm. și eu, ce am avut fericita ocazie să trăiesc până ne-au scos comuniștii din casă în 1946 și au scris pe ea "Frontul plugarilor", să văd cu ochii mei pereții plini de cărți la care ajungeai cu scara. Dar e scuzabil. De unde să știi, dacă n-ai avut parte de acele realități?! Oamenii, luați cu preocupările cotidiene, cu traiul ăsta insuportabil, cu gama asta de restricții și nevoi, ce nu se mai termină, au bunul simț să tacă. Dar tac și fac.

Puțini sunt cei ce ies în față, vor titluri, recunoaștere, vor tot. Viața fiind așa cum e ea, cu urcușuri și coborâșuri face din unii "nimic" și din alții "zei". E dreptul lor să se manifeste liber, să indrăznească, dar să ajungi la infatuare și să afirmi că nu mai e nimic, e prea de tot! Poate că aș putea fi primul român, sau cetățean al UE care, cu peste câteva mii de poezii, strânse în 44 de manuscrise, în 57 de ani de când cochetez cu versul, să fiu un aspirant al "Guiness Book", Eu nu am nevoie de nimic, sunt și rămân același mare anonim care s-a hotărât să arate că lasă în urmă sa ceva buchii puse într-un fel anume. Citiți-mă și vedeți că am avut clipe de judecată intimă. Sper să mă apăr cu acest volum de versuri, după cartea mea de anul trecut "De la Rasputin, prin Odobleja, la Antonescu" care a văzut lumina tiparului după 32 de ani și după eșecurile la Editura Scrisul Românesc din Craiova și Lumina din Severin, unde manuscrisele mele de versuri "Tabla de șah a vieții" sau "Grota urșilor", nu au fost acceptate la publicare.

Era cenzură, este cenzură. Dar acum e și îngăduință și asta e de bine. E un semn că societatea românească își recunoaște și își vindecă rănile. Ce e mai greu, e faptul că din "mizerabila pensie" trebuie, timp îndelungat, să strângi bănuț lângă bănuț pentru a putea achita 50-100 de cărți la vreo editură binevoitoare. Au trecut vremurile alea îndepărtate, când vizitai editorul și el te subvenționa, îți mulțumea că-î calci pragul cu produsul gândirii tale, era un dar ceresc pentru el să poată edita; față de azi, când o mână de expirați se dau nejustificat gongoi pentru că au trecut pragul debutului la brațul unei muze, iar gloata de salahori în litere dacă pot sau sunt mecenizati, reușesc, dacă nu, colbul timpului așterne lințoliul uitării peste niște caiete îngălbenite de vreme. De ce vreau că în acest an să-mi apăra primul volum de versuri, după atâta alean de timp de așteptare? Dintr-un simplu motiv: anul acesta, 2008, este primul an din salbă de 26 de ani, ce i-am primit din astral să-i mai trăiesc, primind și niște puteri deosebite, palpabile, benefice, de care mă bucur în mod deosebit. De aceea, promit Creatorului că de acum încolo, pentru fiecare an pe care îl voi avea de trăit, o să scriu câte o carte. Fie ca Dumnezeu să vadă eforturile mele și să-mi dea forța necesară, să mă ajute să realizez acest deziderat literar.

De aceea țin să-i mulțumesc anticipat directorului tipografiei Profin, din Drobeta Turnu Severin, pentru înțelegerea de a-mi publica aceste versuri. Să dea Dumnezeu să gândim și altfel. Să fim mai buni, mai înțelegători, să vedem răul din jurul nostru și să facem ceva, să ieșim în lume cu țara asta, dăruită de pronie ca loc al locurilor de pe pământ. Poate nu o să apuc ziua aia, dar ea va veni și e bine că vine, față de câtă suferința și blestemăție a fost pe aici.

Citiți-mă. Sunt al vostru și iertați-mă că am tăcut atâta timp. Cine știe...