Spre culmile albastre

 

Iată,
cocoarele coboară pe margine de ape
și corbii stol se lasă peste țarini;
în casă e’ntuneric, și de sub clape
-le pianului, lovite ’ncet de tine
se varsă prin ferestre sonate, sonatine.
Și eu, cu ochii mari, albaștri, pierduți peste întinderi
ascult cum cîntă seara, și cîntecul iubirii.
Un liliac mi-atinge fruntea
și moare ’n catifeaua nopții.
....................................
Ascultă,
mîne'n zori
odată cu păstorii,
voiu spune tuturor:
„Vă las cu bine“
și voiu porni,
pe drumul alb,
sub cerul de-August;
da, voiu porni
spre Zările Albastre
ce ’nchid în dosul lor, ca o cortină,
grădina albă,
grădina cu cărările de aur
și pomii de velur.
În jur
-ul meu cînta-vor ciocîrlii
și spinii înfloriți mă vor conduce.
Și ’n zori,
în nu știu cari zori
mă voiu opri la porțile de-azur.

În jur
zbura-vor păsărele-albastre,
miresme dulci mă vor adoarme,
și voiu dansa,
și voiu iubi,
și voiu visa
încununat cu florile reginei.

Ascultă,
mîne,
cînd abia s’or arăta luminile luminei,
cînd s’or trezi cocorii,
să știi că plec odată cu păstorii.