Spleen (4)

Sari la navigare Sari la căutare
Spleen (4)
de Charles Baudelaire
Traducere de Al. Philippide


Când cerul scund și negru ca un capac se lasă
Pe sufletul dat pradă urâtului și când
Ne toarnă-o zi mai tristă ca noaptea și cețoasă
Întinsul cerc al zării întregi îmbrățisând;

Când lumea se preschimbă-ntr-o umedă-nchisoare
În care-n vas Speranța, biet liliac, se zbate
Lovindu-se de ziduri cu-aripi șovăitoare
Și dând mereu cu capu-n tavanele surpate;

Când ploaia își întinde șiroaiele ei dese
Ca gratiile unei imense pușcarii
Și-o hoardă ticăloasă de mari păianjeni țese
În creierele noastre rețele fumurii;

Deodată, mânioase, prind clopote să sară
Și către cer s-aruncă și urlă-ngrozitoare
Ca niște duhuri fără stăpân și fără țară
Care scâncesc într-una cu încăpățânare.

- Și lungi și nesfârșite convoaie mortuare
Încet și fără muzici prin suflet trec mereu;
Speranța-nvinsă plânge; și rea, dominatoare,
Înfige Spaima negrul ei steag în craniul meu.