Spitalul amorului (1852)/1/Amărâta turturică
Amărâta Turtuică!
O sirmana vai de ea!
Când rămâne singurică,
O sirmana vai de ea!
Plânge, Inima își stică,
O sirmana vai de ea!
Neștiind ce să mai zică,
Zboară tristă prin pustie
Cu dor dup-a sa soție
Jalea ei nu să mai scrie,
Mai mult moartă de cât vie.
Cât trăiește tot jelește,
Plânge de să prăpădește,
Cu alta nu să-nsoțește,
Nici nu se mai veselește.
Trece frumoasă livede,
Nu să uită nici nu vede,
Fuge prin păduri verde
Și se duce de se pierde.
Zboară pănă de tot cade
Ocolind dumbrăvi, ograde
Și pe lemn verde nu șade,
Dorul ei de loc nu scade.
Și când stă câte o dată
Tot pe rămurea uscată.
Cu inima înecată
De jale nevindecată.
Șade pe câte o stâncă,
Nicu nu bea, nici nu mănâncă,
Întristarea-i cea adâncă
Din zi în zi crește încă.
Unde vede apă rece
Nu va la ea se plece
Ci o turbură și trece,
Blestămându-o să sece.
Unde vede apă plină
De nonoas și de tină,
Merge, cetra își alină
Și de soțul ei suspină
Und-aude să pocnească
Pușca cea vânătorească,
Ea se duce s-o lovească,
Ca să nu se chinuiască.
* * *
Când o pasere, vai mie!
Nu va să mai fie vie,
Pentru drag-a ei soție
Când o pierde prin pustie
Dar eu care sânt din fire
O sirmana vai de ea!
De cât ea mai cu simțire,
O sirmana vai de ea!
Cum să sufer despărțire
O sirmana vai de ea!
Fără jale și mâhnire!
O sirmana șcl.
Despărțirea mi-e amară!
Trupu-mi e un foc de pară:
Mii de chinuri m-apucară!
Par că sufletul să-mi sară!
Moarte! moarte otrăvită!
Nemiloasă, cruntă vigă!
Tu m-ai despărțit, cumplită!
De perecea mea iubită!
Vino dar, ivește-ți fața,
Tinde coasa-ți cea semeața,
Daca-mi ai luat dulceața.