Spitalul amorului (1852)/1/Acum e miezul nopții
Acum e miezul nopții!
Nautra toată tace!
Iată că a sosit,
Odihna îmi lipsește,
Nu poci a avea pace,
Mâhnirea mâ-mpresoară
De tot sânt părăsit.
Nădejdea mea din lume
S-a dus pe drum de moarte,
S-a șters c-acea lucire
Ce fulgeră prin nori.
Eu nu sânt Filomelă
Dar cat singurătate,
Îmi place a ei viață
Și cântu-i cel din zori.
În tocma ca și dânsa
Slăbit de multe chinuri
Și de dureri de moarte
Lumina Eu uresc,
Lumina otrăvită
De reaua strâmbătate,
O las, și ca sânsa
În frunze mă târesc.
Puțină vreme încă
Și glasu-mi se va stinge,
Și sufletul d-a bate
În pieptu-mi va-nceta;
Atunci fără-ndoială
Eu soarta-mi voi învinge,
Și pasurile mele
Moartea le va-ndrepta.
G. Alexandrescu.