Sosesc corăbiile

Sosesc corăbiile de Ion Minulescu

lui Krikor Zambaccian

Sosesc corăbiile,
Vino,
Să le vedem cum intră-n port ―
Să le vedem cum, obosite de-atâta luptă cu furtuna,
Își lasă ancorele grele să cadă una câte una,
Așa cum fiecare parcă și-ar îngropa câte un mort!...

Sosesc cu pânzele umflate,
Ca niște sânuri de femeie
Pe care-o buză pătimașă le-a-nvinețit de sărutări,
Și parcă-aduc cu ele toată splendoarea vechilor serbări
În cinstea lui Neptun ―
Temutul stăpân al Mărilor Egee.

Sosesc din larg, misterioase,
Ca niște semne de-ntrebare...
Nu știm din care fund de lume ―
Din răsărit,
Sau din apus ―
Dar știm că ori de unde pleacă
Ne-aduc vești noi și-ndestulare...
Sosesc corăbiile...
Vino,
Să le-ntrebăm ce ne-au adus!...