Sonet la ***

 

Eu nu poci, surioară, să fac portretul tău:
Zburdalnică-așezată, tăcută vorbitoare,
Cochetă virtuoasă, modestă mușcătoare,
Orice trăsuri ți-oi face, eu văz că iese rău.

P-un serios profesor îl faci a fi țingău;
P-un libertin de frunte, ce patimi nu-l mai doare.
Un simplu al tău zîmbet e-n stare să-l omoare;
Orice-nțelept te vede, s-a dus curajul său.

Dacă schimbări la față aș ști că se cuvine
Să crez în timpul nostru, – privindu-te pe tine.
Aș mai croi un basmu l-al Vinerii fecior.

Atunci, cu-ncredințare, știu c-aș brodi-o bine:
E tînără, – încîntă, – schimbarea e în sine, –
Ce alt să fie, aș zice, decît, decît Amor!