Sonet II (Ronsard, Ciorănescu)

 

Întinerise anul în haine de verdeață
Pe vremea aceea-n care, Sinopa, te iubii.
Icoana unei blânde și dragi copilării
Ți se citea întreagă pe tânăra ta față.

Erai copila-n vremea când îmi ieșeai în cale,
Copilă erai încă prin umblet și prin glas,
Prin gura ta de care vrăjit și-azi am rămas,
Prin ochii tăi, la care gândindu-mă mi-e jale.

Iar Amor când zărit-a frumosu-ți chip ca-n vise
Degrabă cu-o săgeată în inima-mi îl scrise.
Si dacă nu ești astăzi frumoasă ca-nainte

Nu pot să șterg din suflet in veci icoana ta,
Căci nu chipul de astăzi îmi este viu în minte
Ci chipul fără seamăn ce l-ai avut cândva.