Sonet (Vuind s-azvârl șuvoaiele devale)

 

Vuind s-azvârl șuvoaiele devale
Pe deal stă zarea de brânduși albită.
În aer i-o căldură liniștită,
Pe bolți un nor de-argint se rupe-n pale.

Sar apele din matca prididită;
Un cocostârc, pe mal, pășește-agale,
Dând spaimă-n broaștele ce-i fug din cale.
Ies aburi calzi din pajiștea-ncropită.

Și nici un sloi n-a mai rămas pe gârlă;
Doinind, s-aude trișca de la târlă.
Iar mieii, strânși în cârduri, zburdă-n soare:

Pământu-ntreg, ca-n prima dimineață,
Se umple de lumină și viață,
Iar inima-mi se-ntunecă și moare.