Sonet (Pavelescu)

Jump to navigation Jump to search
Sonet
de Cincinat Pavelescu


În clipa-n care vocea ta slăbită
Se mai lupta să zică: nu, eu mut,
Zdrobindu-ți carnea albă, te-am avut,
Statuie după soclu năruită!

Dar o-ntristare-n inima-mi mâhnită
Înalță un regret necunoscut:
Mă doare tot ce-a fost și s-a trecut
Și plâng pe năzuința mea-mplinită!

Pe clipa rătăcirii noastre ceața
Va coborî uitare, și, străini,
Ne vom târî spre alte patimi viața.

Vei trece-n seri de toamnă lângă altul,
Cu suflet tulburat, cu ochi senini...
Eternă-i doar iubirea, nu amantul!