Sonet (Liviu Marian)

 

Când văd cum tot norocul mi se irosește
Ca-n fapt de toamnă frunza ofilită,
Închid trudit pleoapa obosită
Și-ascult în juru-mi viața cum vuiește

Asemeni unei mări cu unda răzvrătită
Ce veșnic urcă, veșnic se coboară.
Ascult înfiorat a ei fanfară
Și simt cum biata-mi minte obosită —

O barcă solitară-n larg pustiu de valuri —
Zadarnic luptă calea să-și găsească
5pre-a fericire! înflorite maluri.

Î-e scris în valuri moartea să-și primească:
Se zbate-o clipă-două desperată,
Ca-n bezna rece pururi s-odihnească.