Sonet (Elisabeta de Wied)

 

Precum lumina unui singur soare
Prin lumea 'ntreagă-și răspândește focul,
Chemând la viață nouă pe tot locul
Puterea cea'n etern renăscătoare,

Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare
Și' n văi și munți și 'n codrii vezi tu jocul
Lucorii ei ce-aduce iar norocul
Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare:

Un suflet mare tot așa învie
Cu sfântu-i foc ce 'n juru-i răspândește
Pe cei ce stau pierduți în letargie,

Nu vrea să facă robi și nu orbește,
Că el e creator nici el nu știe,
Dar singur Domn el totul stăpânește.