Sari la conținut

Sonet (Ce mult aș vrea să mai iubesc o dată)

Sonet
de Alexandru Vlahuță


Ce mult aș vrea să mai iubesc o dată,
Să simt din nou a vieții primăvară,
În drumul meu pustiu să mai răsară,
Ca din povești, o zână adorată.

Să scriu răvașe lungi, și-n orice sară
Să trec pe la fereastra-i luminată,
S-o văd la geam, cum umbra și-o arată,
Și ore-ntregi s-aștept să-mi mai apară.

Din ochii mari, privirea ei fierbinte
Asupră-mi blând și dureros să cadă,
Și-ntr-un suspin ea să-mi citească gândul...

Frumosu-i chip să farmece-a mea minte,
Și ca pe-un astru-n sufletu-mi purtându-l,
Să fiu copil, și visurilor pradă!