Sari la conținut

Solul de la Mărășești

Solul de la Mărășești
de George Ranetti

Publicată în volumul Poezii (1924).

44637Solul de la MărășeștiGeorge Ranetti


În Areopagul, din odaia sumbră,
Unde solii Păcii stau tihnit la sfat,
Vine făr' de veste, se strecoar-o umbră...
Cine-i musafirul? E nebun sau beat?

Să tulbure-asemeni solemne tabieturi
De-nțelepți, au cine, cine a-ndrăznit?!
Un lacheu în haine de lux cu firoturi
Vru s-alunge grabnic pe cel nepoftit.

Dar umbra îi spuse: — „Domol camarade!
Deși n-am cu tine straie boierești,
În soborul ăsta un loc mi se cade,
Căci eu sunt din ăia... morți la Mărășești!”

„Sunt ostaș din gloată, și p-a, mea tunică
O cruce cu spade d-aur nu vedeți;
Dar pătrund aicea, mândru, fără frică,
Deși am doar crucea, de lemn cu lopeți”

„Eu și frații cari s-au jertfit ca mine
Să vorbim de pace ar fi vorbă-n vânt.
Noi pacea găsirăm, în sfârșit, d-a bine:
Pacea sigilată c-un pumn de pământ”

„Am împins tranșeea mai, adânc c-o palmă
În adâncul brazdei; și, acum, și noi,
Trăim viață dulce, adormiți d-avalmă...
Parcă niciodată, n-ar fi fost război!”

„Însă auzirăm că și voi vreți pace.
Ș-atunci toți ostașii vecini de mormânt.
M-au trimis pe mine ca să viu încoace,
Căci aicea, cică, și ei au cuvânt!”

„Eu-s răcanul Tudor, leatul op'zeci șapte...
Co muiere-acasă, un fecior pă front,
Ș-o scroafă-n ogradă cu purcei de lapte...
N-am fost mehenghi tare, însă nici prea tont”

„Dup-un an de luptă, m-au ucis vrăjmașii.
Hei, dar secerat-am și eu mulți din ei!
Nu mă plâng de mine, deci. Da-mi plâng urmașii:
Nevasta, copilul, scroafa cu purcei”.

„Boieri dumneavoastră, ei mi-s toaț-averea!
Ș-aidoma-i păsul ălorlalți soldați.
Scroafa și flăcăul, purceii, muierea,
Când tocmi-veți pacea să nu ni-i uitați!”.

„Mai ales ograda! Pământ doar o falcă...
Da-i pământ cu sânge de străbuni muncit!
Să știți că dușmanul venetic d-o n-calcă,
Pe veci neamul vostru e afurisit!”

„Nu dați nici un deget din pământul Țării!
Neamț, Bulgar, Turc, Ungur, oricine-o-ndrăzni
Să vă ceară asta, — rostul adunării
Voastre pentru pace merge pân-aci!”

„Blestem, altfel, cade crunt din bolt-albastră
Dacă la tocmeală v-arătați sfioși,
Dar și mai grozavă-i! chemarea, noastră
D-aici, din mormântul sfinților strămoși!”

...Astfel grăi umbra. Și ieși din sală,
Fără să crâcnească nici un înțelept,
Doar lacheul, țanțoș în livrea de gală,
Smerit zise: — „Prost e, dar vorbește drept!”