Solitudinea și somnul

 

Solitudinea și somnul,
Sunt două copile,
Le și chem și le și caut
În ori si ce zile.

Când le prind, ele m-așează
Pe brațele lor,
Uit amarul suferinței
Și-al inimei dor.

Solitudinea mă face
Să n-ud de lume,
Nici de cruda-i rătăcire,
Nici de al ei nume.

Cugetul atunci im zboară
Către Dumnezeu,
Luminând credința sfântă
Din sufletul meu.

Somnul ușurează rana
Inimei ce plânge,
Rupe lanțul suferinței
Care tot o strânge.

Și dormind, odihna blândă,
Îmi redă puteri
Ca să-mi duc mereu-nainte
Crucea de dureri.

Solitudinea și somnul
Sunt două copile,
Le și chem și le și caut
În ori și ce zile.