Solilocul măscăriciului

 

lui Puiu Iancovescu

Prin câte panorame de bâlci am colindat,
Eu nicăieri nu m-am simțit mai bine
Ca-n panorama-n care Tu te-ai lipit de mine ―
Tovarășă divină de joc și de... păcat!...

Dar azi, când simt că jocul și gluma s-au sfârșit,
Din goana nebuniei de artă de-altădată,
Mă-ntorc din nou acolo de unde am pornit ―
La piatra de șosea kilometrată,
Pe care Dumnezeu mi-a țintuit
Și numele,
Și chipul,
Și ursita...
Să hoinăresc cu tine, prin bâlciuri,
Travestit
În măscăriciul Pepi,
Nebun după Pepita,
Și-n gând cu-aceeași teamă ridiculă și veche
Ca orice om ce trece drept „om într-o ureche”...

Și-acum...
Acum, te-ntreb pe tine ―
Pe tine, care mă-nțelegi mai bune
Ca oricine ―
Pe tine, care-mi ești amantă,
În lipsa unui alt amant...
Te-ntreb ― burete absorbant ―
Ce ai de gând să faci cu mine?...
Nu vrei să faci
Măcar un gest de caritate ―
Să nu mă mai produc cu tine-n spate,
Ca-n panorama de odinioară
Când te-ai lipit de mine-ntâia oară
Și publicul râdea să moară?...

Și fiindcă m-ai legat la ochi,
Nu vrei
Măcar o clipă ochii să-mi dezlegi ―
Să fiu și eu o dată stăpân pe ochii mei
Ca să te pot privi cu ochii-ntregi
Și să te pot ucide-ntâi pe tine,
Ca-n urmă, bunul Dumnezeu ―
De dragul tău ―
Să facă același lucru și cu mine?...

Și-n noaptea viitoare, chère Madame,
Uitarea să ne șteargă pe veci de pe program!...