Solii pământului
În cameră se făcuse iar ceață.
Melcii urcau din verdeață.
La temeliile râului, jos,
mirosea ca-n pădure frumos.
S-auzeau ghețurile pornite
mugind ca niște cârduri de vite,
și zânele vorbeau de-nviere.
Piticii mi-aduceau giuvaere,
inele, cupe, hangere,
se prăvăleau în umbra din unghere...
De ramuri și flori,
eram plină până-n subțiori.
“N-ai să zbori, suflete, n-ai să zbori”...
strigam și hohoteam uneori.
|
Această lucrare se află în domeniul public deoarece drepturile de autor au expirat. Se aplică în Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și în acele țări cu o limită a drepturilor de autor acoperind întreaga viață a autorului acesteia plus 70 de ani. Traducerile publicate ulterior pot fi supuse drepturilor de autor. |