Solicitudine de stat

Jump to navigation Jump to search
Solicitudine de stat
de Ion Luca Caragiale
[Epoca, III, nr. 479, 14 iunie 1897]


D-l Haret, ministrul Instrucțiunii Publice, a trimis către mai mulți amatori de literatură și de artă o circulară prin care-i roagă să-și dea părerea lor asupra unei noi organizațiuni a teatrelor și a conservatoarelor de muzică și declamațiune; căci, cu organizația actuală, aceste instituțiuni nu mai pot merge.

Intențiunea d-lui ministru e cât se poate de lăudabilă. Nu știu anume la ce persoane s-a adresat d-sa, dar îmi place să presupun că între toate acele, firește, nu este nici una care să nu priceapă perfect de ce e vorba, sau care să fie interesată personal în afacerile teatrelor sau ale conservatoarelor. Desigur, sunt la noi mulți, foarte mulți oameni competenți în materie, care, cu concursul luminilor lor, pot alcătui o organizație sau chiar mai multe.

Tot așa de sigur e că teatrele și conservatoarele noastre nu suferă de lipsă de talente, ci numai și numai de lipsă de organizare, căci, firește, dacă ar fi lipsit numai talentele și organizarea ar fi fost, instituțiile acestea ar fi mers perfect, și astfel d-l ministru, dacă ar fi și observat, lucru puțin probabil, că lipsesc talentele, ar fi făcut către iubitorii de artă o circulară prin care să le ceară părerea nu asupra chestiunii reorganizării, ci asupra chestiunii: cum vom putea avea talente.

Da; după cum spune Sfânta Scriptură: „Amin! Amin! grăiesc vouă, nici un fir de păr din capul vostru nu se va clinti fără de voia mea”, asemenea și statul nostru ne spune că toate se vor întâmpla în societatea românească numai și numai prin voia lui. El ne va clădi case și sate model; el ne va da bani cu împrumut; el ne va învăța carte; ne va pune să ne închinăm; ne va țesăla vitele; ceva mai mult, el ne va amuza, și tot el ne va da și organizații și talente artistice.

Trebuia deci și teatrele și conservatoarele — care în toată lumea au ajuns la culmea dezvoltării fără să fi avut nici o relație cu statul, ci s-au născut și au crescut de sine-le, potrivit nevoilor și aptitudinilor sociale — să se întocmească la noi ca instituțiuni de stat, și, fiindcă statul e liberal, ele au fost întocmite pe baza celei mai largi liberalități. Așa, statul învăță gratis pe orice fetică să cânte valsuri, polci și pas-de-quatre [Figură de dans (fr)] la pian; învăță gratis pe oricine să cânte Stela confidente [Celebră arie muzicală italiană, steaua căreia îndrăgostiții își mărturisesc iubirile (it)] din gură, din vioară, din trâmbiță, din ocarină ori xilofon; învăță gratis pe orice domnișoară sau domnișor să recite anecdotele lui Speranță și Pe o stâncă neagră a lui Bolintineanu — toate acestea fără condiții de sex, de vârstă și de naționalitate, aibă mai mult sau mai deloc talent tinerii sau tinerele cărora le deschizi într-un mod așa de generos porțile școlii. Dar liberalitatea statului merge și mai departe: e o sistemă consacrată ca măcar jumătate din publicul care intră la teatru să intre gratis.

Dacă nici cu atâta solicitudine din partea statului nu s-ar dezvolta cultul și gustul artelor, atuncea ar trebui desigur să desperăm de viitorul lor în România.

Actualul ministru, mai zelos încă decât predecesorii săi, nu se mulțumește cu organizația actuală a teatrelor și conservatoarelor; d-sa vrea să meargă și mai departe și îmi face onoarea a cere în această privință și sfatul meu. I-l voi da cu toată dezinteresarea. Iată-l:

Organizarea actuală a teatrelor și conservatoarelor nu este rea, este numai incompletă; trebuie deci completată, și asta e foarte ușor când are cineva atâta bunăvoință ca d-l Haret și ca mine.

Propun deci ca nu numai să se menție actuala organizare a societăților dramatice subvenționate, care au dat atâtea frumoase roade, dar încă statul să decreteze pentru sine monopolul tuturor spectacolelor fie de orice natură, precum: teatrul de proză, de muzică, concerte, exerciții gimnastice, ecvestre etc.

Contrabanda să fie aspru pedepsită.

În fiecare comună urbană se va organiza câte o societate dramatică, muzicală, gimnastică, ecvestră etc., care va primi de la comună și de la stat câte o bună subvențiune.

Administrația societății o va face un comitet de trei persoane, compus din primarul local, în persoană sau prin relegațiune, și, în caz de dizolvare a consiliului comunal, din președintele comisiei interimare; din un profesor cu titlul definitiv de la școala locală de grad superior, tras la sorți dintre colegii săi pe o perioadă de trei ani (cel ce a funcționat o dată nu poate lua parte la tragerea la sorți pentru perioada următoare) și din cel mai în vârstă dintre preoții locali (în orășele de reședință județeană, protopopul va trece în acest loc onorific, indiferent de vârstă).

Pe lângă acest comitet, guvernul va numi tot din localitate un comisar al său, ales de preferință dintre oamenii de litere, mai ales dintre autorii dramatici.

Pentru a face o pepinieră de talente, care să fie totdeauna gata a ocupa locurile vacante de societari în societățile deja constituite și în cele ce se constituie acum, se vor înființa, afară de conservatoarele actuale, încă altele cinci deocamdată, și anume, câte unul: la Craiova, la Ploiești, la Focșani, la Galați și la Botoșani.

Toate cele șapte conservatoare vor purta titlul „Conservatorul național de muzică, declamațiune, gimnastică, echitațiune etc.”. În consecință, cu înmulțirea titlurilor acestor școli, se vor adăuga, la conservatoarele deja existente, catedrele care lipsesc, și pe modelul acesta complet se vor organiza și cele cinci din nou înființate.

Pentru a da un avânt mai mare acestor instituțiuni școlare de stat și pentru a încuraja tinerimea de ambele sexe, indiferent de naționalitate, să-și dezvolte talentele pe cale artistică și să renunțe odată la pornirea funcționarismului, se va acorda fiecărui elev din conservator câte o bursă.

Deoarece până acum s-a dovedit în dese rânduri că, cu condițiunea de a nu lăsa să intre gratuit în teatre decât numai jumătatea publicului, n-am izbutit să avem totdeauna săli pline, de-acum încolo gratuitatea locurilor va putea merge până la două treimi și, la nevoie, chiar până la trei sferturi. Și, pentru ca să fie controlul mai strict, serviciul caselor teatrelor îl va face de acuma doi casieri: unul pentru biletele de vânzare și celălalt pentru biletele gratuite.

Toate acestea, se înțelege, în principiu; rămâne ca o comisiune să facă, pe baza aceasta, proiectul de lege amănunțit asupra organizării teatrelor și conservatoarelor din regatul român.

Dacă se ocupă statul de progresul artelor române încai să se cunoască !