Socialistul

Socialistul de Traian Demetrescu

Pe un stog de cositură, de pe câmpul plin cu roade,
Înălțat un tânăr cheamă cu magneticul său glas,
Ale țărănimii harnici muncitoarele noroade,
Ce a câmpurilor fructe adunau fără popas,
Pe un stog de cositură, de pe câmpul plin cu roade.

Ochii lui sunt două flacără de-ndârjire genială,
Și din buzele cărnoase vorbele puternici curg,
Brațu-i musculos înfrânge repede orice sfială,
Iar pe frunte-i se-ntrevede al gândirilor amurg,
Ochii lui sunt două flăcări de-ndârjire genială.

«Muncitorii, bătrâni și tineri, sclavi ai burghezimei oarbe,
«Știți voi pentru cine strângeți rodul muncii voastre grea,
«Știți voi cine ia folosul ostenelei și vi-l soarbe,
«Iar voi rămâneți cu lipsa și cu sărăcia rea,
«Muncitori, bătrâni și tineri, sclavi ai burghezimei oarbe?

«V-ați trudit o vară-ntreagă și cu sapa și cu plugul,
«Ca să îngrijiți pământul pentru-al rodului câștig:
«Grâul și-a dat spicul verde, iar porumbul și-a dat drugul;
«Sporul dar o să gonească al mizeriilor frig...
«V-ați trudit o vară-ntreagă și cu sapa și cu plugul.

«Azi, când despuiați pământul de comoara lui de hrană,
«Cine are dreptul sacru să se bucure de ea?
«Voi! căcă prin sudoarea voastră, ca o roditoare mână,
«Ați înbelșugat ogorul!.. Însă dreptul vi se ia,
«Azi, când despuiați pământul de comoara lui de hrană.

«Cine nu cunoaște greul străduințelor amare,
«Cine-așteaptă ca să-și umple magaziile cu spor,
«Dreptul vostru lui se cade!... După care lege, care,
«Să apese și să fure pe săracul muncitor,
«Cine nu cunoaște greul străduințelor amare?

«O! gândiți-vă că iarna, când n-aveți nimic pe vatră,
«Și când masa vă e goală de merinde, și intrați
«În vr-o curte boierească, pune câinii de vă latră
«Și în brânci pe ușe-afară sunteți fără milă dați...
«O! gândiți-vă că iarna când n-aveți nimic pe vatră...

«Cel bogat e surd la plânsul milei și nenorocirei,
«Pe grumazii voștri urcă a lui culme de măriri...
«Zguduiți-vă, și ele vor fi prăzile pieirei,
«Și-și va deznora dreptatea soarele-i de străluciri...
«Cel bogat e surd la plânsul milei și nenorocirei!

Și pe când glăsuitorul își desfășura vorbirea,
Un biet popă din mulțime, apărând, îi nimici
Șirul vorbelor de-o-dată și își țintui privirea,
Către el, rostind: «Aiurea flecărește, nu aci!»
Pe când larg glăsuitorul își desfășura vorbirea.

Și-ntorcându-se spre oameni popa își iuți cuvântul:
«Vă-nchinați, creștini, cu spaimă, căci pe-acest nebun, știu eu,
«Nu îl sperie nici crucea, nici icoana, și nici sfântul
«Din biserică!... El zice că-n cer nu e Dumnezeu!»,
Întorcându-se spre oameni popa își iuți cuvântul.

Toată ceata proletară se desprejmui cu frică,
Unii se-nchinau, în alții focul urii se stârni;
Iar ateul, trist, o vorbă nemaiîndrăznind să zică,
Cu sarcazme-n colțul buzei, coborându-se, porni...
Toată ceata proletară se desprejmui cu frică...