Soția de modă

 

Un boieri ce întâlnisă, dup-o lungă nevedere,
Pe un june, îl urează și apoi i zice: Vere,
Când în casă-ai azi odorul ce atâta ai vânat,
Te urez, al meu dorite, iac-amu te-ai însurat!
Mulțămim! Ce vra să zică astă răce mulțămire?
Nu-nțălegi pănă-acum încă a ta naltă fericire?
Nu cumva jugul lui Imen nu-ți se pare prea plăcut?
Nu de tot, căci, cum se zice, măritișul la-nceput
În noian de miere-noată. Poate-amar acum îți pare?
Parc-așa! Deci, vere, ține ce-ai dorit cu înfocare.
Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai,
Și, precum provorba zice, sub pantofla ei să stai.
Mulțămește-te, o, vere, ca acel barbat ce-l cheamă
Cavaler de ordini multe și soț d-o frumoasă damă,
La alegirea-Eforiei și la vizite boieri,
Dar tupil în casă șede, ca paingăn în ungheri;
Așa poate și la tine? Talent are-a me soție;
Am luat cu dânsa-n zestre sate trei ș-o răzășie;
Delicată, frumușică, învățată! Minunat!
Ba nici cum! Ț-oi spune, vere, c-asta chiar m-a desperat.
Spre rău toate le aplică și mă tem că m-or răpune
A ei grații și talente, ce s-admiră cu minune;
Iacă de-ți alegi femeie ce-n Europa a învățat
Să trăiască acea fată ce-i crescută în un sat!
La-nceput, când am văzut-o, inima cea fermecată
Prin a ei ochi fu străpunsă de Amorului săgeată.
I ziceam că mi-e luceafăr ș-a vieței mele-odor;
Atunci juram că păstra-voi sentiment nemuritor.
Între grații, dulce vorbă, suspinări și fantazie,
Prin romantice-avanture am agiuns la... cununie,
La-acea zi și acea oară ce în veci voi blastama,
De când viața mea senină să-ncepu a turbura.
Prea târziu văzându-mi cursa, eram să las toate cele,
Dar parola și... trei sate, ce-s vecine cu a mele,
M-a făcut a-nchide ochii, limba me a ferecat,
Am subscris cu mâna actul și cerbicea-n jug mi-am dat.
Punctu-ntăi: a mea mireasă a ședea nu vra la țară;
Iarna-n Iași, la băi străine să petreacă toată vara.
Punctu-al doilea: cerut-au s-aibe a ei faeton,
O caretă cu livrele, nu costium de amazon,
Casă comodă, nu-ngustă, cabinete și saloane,
Șeminele, galerie, statuete și coloane;
Pentru dâns-apartamentul chiar în față, luminos,
Iar stăpânul casei aibe o camară cam în dos.
Un punct încă prevăzut-au, nu de plac pentru un mire:
Să-ntorn zestrea cu dobândă, la un caz de despărțire.
Încât prin cea legătură, ce-mi minea un paradis,
În cest timp de libertate între sclavi mă văd înscris.
Vine ziua să purcedem, doamna mea-i de rea umoare;
Mă întreabă: Cu ce mergem? C-o caretă, pe resoare.
Pe resoare! Nu pe arcuri ce acum s-a fabricat?
Noroc că așa trăsură în cărți unul a jucat;
Cumpărat-o-am și iacă, să purcedem; dumisale
Deodată nu-i prea bine, o apuc istericale.
Am rămas pe ziu-a doua. În trăsură s-a suit;
Lângă dânsa se așează cățelușul favorit,
Pun cutii, o tualetă, un vazon cu floricele,
Săculețe, gavanoase, cutii doauă cu capele,
Gaița, o stancă și un cântăreț canar,
Un alb șoarec p-alisidă ș-un bucal plin de nectar.
Voi să intru în caretă, dar tot locul este plin;
Luăi cușca subsuoară și cățelu-l pun în sin.
Am purces, dar a mea doamnă șede-n colț posomorâtă,
Eu tac, numai gaița ține conversați-amorțită.
Dar în urmă doamna-ntreabă: Oare avem bun bucatar?
Am, drăguță! Ce drăguță? Să-mi dai titlu ordinar.
Te rog să n-aud de-acuma niște-asemenea cuvinte,
Ce-a răzeșilor la țară complemente-aduc aminte!
Am tăcut. E grea tăcerea, dar mai rău-i murmura,
Însă ea de bucătarul iar începe a-ntreba:
Țigan este bucatariu? Crescut în casă la noi.
Vai de mine, und-agiuns-am, să mănânc de la cioroi!
Să nu văd la mine-n curte ligheoaiele spurcate!
Un francez îmi adu-ndată să-mi lucreze la bucate,
Cotelete, blan-manjele, dupre a lui Nodé plan,
Peștele să-noate-n lapte, fript cu pene vreun fazan.
Dar servițul mesei este de Saxonia, Sevr-au Hina?
Ai cristale de Boemie pentru prânz și pentru cină,
Figurele, floricele de dragant și de zahar
Și un templu und-Amorul arde inimi pe altar?
De aceste n-am nici una. Înțeleg, ce bucurie!
Eticheta provințială mă așteaptă la moșie;
Masa plină de pastramuri, lapte acru, cașcaval,
Cu stafide, turtă dulce, vrei să-mi dai poate un bal?
Însă, iartă-mă, siniore, că o nobilă soție
Nu e vrednică d-onorul și d-așa galanterie!
Dup-asemene sarcasme, care foarte m-a pătruns,
Iacă-n urmă, cătră sară, la moșie am agiuns.
Casnicii ne-ntâmpinară cu timpani și alăute.
Pe vătavul ea respins-au, când vru mâna să-i sărute.
Stăm la scară; doamna iesă cu gaița și cu cățel,
Recomând p-al nostru paroh, nici nu caută la el.
Unde-i sala? Ce camară! Nu-i de prânz, nici nu-i de cină,
Nu încap aicea oaspeți de părechi nici o duzină;
Iar salonul de conțerte și acel de convorbit?
En să mergem mai departe, unde-i acel de dormit?
Cabinet de toaletă, altul pentru camarieră,
Bibliotica mea unde-i, să așez un glob ș-o sferă?
După cântec, convorbire, în camară ne-om culca.
De dormit, mă rog, să aibe fiecare-odaia sa!
Iar grădina? E livadă, ce-a plântat a mea străbună!
Scoate pomii răzășii și tufari din Angli-adună!
Un râu limpede prin iarbă s-aibe curs a murmura
Ca un chiosc, sub un vechi platan, să pot dulce eu visa.
Iac-a doua zi începe cu reforma radicală,
Trei stafete-n ziua ceea a trimis în capitală.
Neputându-mă opune, de acasă am fugit,
Iar cucoana se apucă de sfarmat și de zidit.
Toate cele le răstoarnă, din loc toate le strămută,
Peste-o lună a mea casă în palat fu prefăcută;
Pe păreți tapete-ntinde și covoare pe parchet,
Draperia la fereastră pentru planul cel cochet,
Noaptea-n ziuă o preface, toată ziua parcă-i sară,
Încât ziua prin tuneric eu plâng soarta cea amară!
Nu-i de-agiuns, că iată cârdul de la Iași s-a adunat,
Cavaleri frumoși și dame, dregători înalți de stat,
Bal cu masce și supele, cu o muzică streină,
Doamnei casei prezidentul trei toaste le închină,
Adiutantul tot deșeartă vinul meu de la Cotnar,
A șampaniei rebele dopurile-n aer sar;
Iar soția mea pe tronu-i și contesele streine,
Văzându-mă cum mă zbucium, își fac semn și râd de mine.
Sara dau foc de-artifiție, oaspeții s-au îndesit
La ferești și la balcoane, o rachetă a sărit
Și aprins-au a mea arie, unde-avem cirezi de grâne,
Arvonite de Pandia cu o mie de țechine;
Alerg, focul să-l pot stânge, m-am ars, nasu-mi s-a umflat,
Iar soția mea, văzându-mă, de râs mai c-a leșinat.
Când trompetele și doba un vivat din nou răsună,
Oaspeții ca niște grauri pe moșia mea s-adună.
Trecând larma, zic soției: Cheltuiala a sporit.
Iar ea, plină de mânie, de trei sate mi-a vorbit.
Dar nici nouă n-ar agiunge! De-i așa, pe voia-ți fie,
Să ne-ntoarcem la Iași iară, să m-așez p-economie.
Așezatu-ni-am aice, însă, dupre bunul ton,
Anul nou nu poate naște, de nu-i faci revelion;
Enig, Miculi descarc de prezente-a lor dugheană,
Și în casa mea s-adună d-oaspeți vechi o caravană.
Beu șampania, s-urează: bun să fie-n noul an,
Iar eu zic: c-o moldovancă, să rămân tot moldovan!