Situațiunea

Jump to navigation Jump to search
Situațiunea
de Ion Luca Caragiale
Apărut în 1901



A fost o zi îngrozitor de fierbinte. Tocmai pe la unu după miezul nopții, parcă s-a mai potolit puțin cuptorul, parcă începe să mai poată respira omul... să respirăm. Stau în fața unui local de noapte, o mică berărie, și fiindcă am poftă de vorbă, aștept, nu cumva o pica vreun alt bucureștean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună: dacă o durere împărtășită e pe jumătate ușurată, desigur o bucurie în doi e îndoită. Așteptând, miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe când un municipal își face cu măturoiul lui enorm datoria, stricând odihna prafului și făcând să se-mbrobodească în ceață din ce în ce mai deasă luminile felinarelor. Prin ceața aceea, mi se arată legănându-se o umbră... se apropie... Să fie un amic?... Da, e un amic; n-am așteptat degeaba - e amicul meu Nae; și lui i pare bine că m-a-ntâlnit.

– Teribilă căldură a fost astăzi! zice Nae, ștergându-se de sudoare.

– Teribilă! răspunz eu.

– Dar acuma tot poți pentru ca să zici că respiri.

– Se-nțelege... De unde vii?

– Am fost pe la berării cu niște prietini.

– Ce mai nou?

– Prost, monșer... Este o criză, mă-nțelegi, care poți pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă... S-a isprăvit... E ceva care poți pentru ca...

– Lasă, Nae, că se mai și exagerează...

– Ce se exagerează, nene? Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu știți, care, mă-nțelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sunt prost, înțeleg și eu atâta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, când te gândești, te-apucă groaza, monșer, groaza!...

Nae, foarte afectat, bea paharul lui de bere până-n fund, apoi, după ce oftează adânc:

– Eu pot pentru ca să-ți spui pe parola mea de onoare că-mi pare foarte rău! dar știi?... foarte rău!! foarte rău!!! pentru ca să ajungem să vedem țara mea, care era peste putință ca să prevază cineva o situațiune foarte tristă, fiindcă le-am spus și dumnealor...

– Cari dumnealor?

– Dumnealor cu cari am fost; zic: pot pentru ca să spui că nu se poate ceva mai trist, ca să vie un moment orișicât ai zice, când vezi că bate falimentul la ușe și nu mai e nici un patriotism...

Nae face o figură foarte mâhnită; e așa de obidit, încât ai crede că vrea să plângă.

– Bine, Nae - zic eu - nu trebuie să fie omul așa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte... este o recoltă admirabilă.

Nae, schimbând figura și zâmbind cu compătimire de ignoranța mea:

– Ce recoltă, nene, ce recoltă? Dumneata n-ai văzut rapița?

– N-am văzut-o, că n-am fost pe-afară.

– Apoi vezi!... Rapița, moft!

– Ei! moft.

– Firește că moft, că nu poate pentru ca să dea nici patruzeci de milioane, și dumnealor, mă-nțelegi, lucru mare! parc-a apucat pe Dumnezeu de-un picior cu rapița, care o să poată dumnealor pentru ca să ia două chile la pogon... Ai văzut acuma? unde sunt o sută cinzeci de milioane, care se lăuda?

– Bine, da' numai rapița e?... da' grâul?... da' porumbul?... da' alelalte?

Nae, iritat, maimuțindu-mi tonul:

– Da' cuponul de iulie? Da' cuponul de septemvrie? da' cuponul de noiemvrie? da' alelalte?

– O să le plătim.

Nae, încărcând tonul:

– O să le plătiți! Cu ce o să le plătiți? Nu te mai lipești de Disconto...

– Ce-i aia?

– Aia-i aia, care știi dumneata de câte ori am spus eu, că o să se-nfunde odată cu cheltuielile nebunești, care pot pentru ca să zic că nici o țară nu s-a mai întâmplat, pentru ca să vie și să zică la un moment: nu mai am drept ca să mă împrumut fără voia dumitale! care atunci însemnează ca nu mai ești independentă nici la tine acasă, după ce ți-ai vărsat sângele ca să ajungem pentru ca să aibă fortificații și să poți zice la un moment dat: până aci! nu permit!

– În sfârșit, guvernul o să...

Nae mă-ntrerupe:

– Las' că și guvernul... Dumnezeu îl știe și pe el, care toate gazetele urlă în fiecare zi despre criza ministerială, pentru că nu se-mpacă, și numa intrigi și la conservatori și la liberali, în loc să facă un guvern de coaliție, cu toți bărbații de stat, care să le zică regele, mă-nțelegi, serios: vă ordon pentru ca să limpeziți situațiunea, fincă așa nu poate pentru ca să meargă, ca dumneata să tragi încolo și dumnealui încoace, fiincă, niciodată nu s-a-ntâmplat în alte țări, nici pe vremea fanarioților, putem pentru ca să zicem, nici înainte de independență, în detrimentul prestigiului, care trebuie toți să lupte, dacă e vorba să aibă pretenții de oameni politici... Dumneata nu vezi, cu chestia economiilor...

– Ba văz!

– Apoi, dacă vezi, ce mai umbli cu mofturi?

– Ba nu umblu de loc cu mofturi; e o chestie destul de grea.

– Economii? Hm! Zice că face economii... mofturi! și cu bugetul încărcat cu treizeci și șase de milioane, care mă prinz cu dumneata pe ce poftești că nu poate pentru ca să fie o realitate...

– Dacă e vorba de economii - zic eu - pentru ce nu desființăm armata, care?...

– Ce vorbești, domnule? se poate să spui astfel de absurdități?... tocmai acuma să desființăm armata?

– De ce nu?

– Dumneata nu vezi cum se încurcă lucrurile în politică, care nu poți pentru ca să știi de azi pe mâine cum poate pentru ca să devie o complicațiune... Dumneata nu vezi ce se petrece în China cu boxerii, și toată Europa nu poate pentru ca să se-nțeleagă; asta e o chestie mare, nu vorbi așa, îmi pare rău!

S-a răcorit binișor... Ceața s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre, așezându-se iar la pământ. E târziu... Fanaragiul companiei de gaz a început să închidă becurile. Se face ziuă. Plătim și ne sculăm.

– Unde mergem? întreabă Nae.

– Eu - zic - mă duc spre casă.

– Ai la o simigerie, trebuie să scoață covrigi calzi.

– E târziu, Nae...

– Eu nu mă duc d-acu acasă, zice Nae... Mai umblu prin oraș... pân-o face.

– Cine să facă?

– Nevastă-mea.

– Ce?

– O apucase aseară durerile.

- !...

– Nu pot, monșer, pentru ca să stau când face... Mă plimb așa de colo până colo; mai beau o bere, un macmahon, un șvart, mai vorbesc cu un prietin, trece vremea; și când mă-ntorc... gata.

– Face greu?

– Știi, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Ăl din urmă, Costică, a fost mai greu: i l-a scos cu fiarele...

- !!...

– Acu a venit doctorul, da' a zis că poate pentru ca să n-aibă trebuință de clește...

- !!...

În momentul când deschiz ochii cât pot mai mari, trece o birjă cu o damă. La lumina zorilor, Nae recunoaște desigur pe acea damă, pentru că începe să strige, luându-se după trăsură:

– Madam Ionescu!... Coană moașă! Madam Ionescu!

Dama întoarce capul, recunoaște și ea pe Nae și oprește trăsura.

– A făcut? întreabă Nae.

– Da, răspunde moașa.

– Ușor? întreb eu.

– Foarte ușor.

– Uf! adaog. Ce?

– Băiat.

Și trăsura moașei pornește.

– Bravo, Nae! să-ți trăiască!

– Mersi, asemenea... Ei, acu nu mai am grijă... Ai la simigerie...

Și mă ia la braț.

– Știi ce-ar trebui la noi? zice Nae.

– Ce?

– O tiranie ca în Rusia... Nu mai merge, mă-nțelegi, constituția, care aceea ce vezi că se petrece, nu poți pentru ca...

Zic:

– Nae! scuză-mă: e așa de târziu, care nu pot pentru ca să mai merg...

– Îmi pare rău...

– Mi-e așa de somn, care trebuie negreșit pentru ca să mă culc. La revedere.

M-am suit într-o birjă și l-am lăsat pe fericitul tată pentru ca să meargă singur la simigerie.