Singur (Demetrescu)
| Singur de Traian Demetrescu |
În sufletul omenesc se ascunde un străfund, o singurătate virginală, unde ne exilăm noi de noi înșine.
Vieața obișnuită nu ne îngădue nici o izolare; numai nebunii și morții trăesc departe de vieață. A fi singur — singur, în sensul cel mai ideal al cuvântului — este o nostalgie care m’a ademenit adese ori, ca o adiere de voluptate necunoscută.
Singur—ca o stea, ca o Mare, ca un vis...
Singur, în așa chip, încât să n’aud nici mișcarea unei cugetări — și s'asculți eternitatea tăcerii — sonoritatea nimicului...
Am căutat această tăcere cum se caută o fericire ... Am căutat-o pretutindeni: în păduri, pe malul apelor, în ochii femeilor...
Și n’am găsit decât sgomot: pădurile suspină, apele cântă, ochii plâng...
Târziu abia, pe când o zi de toamnă muria dureros ca o muzică, am simțit această tăcere în mine însumi.
Marea tăcere, eterna singurătate, e propriul nostru suflet...