Sic transit

Jump to navigation Jump to search
Sic transit
de Cincinat Pavelescu


(LEGENDĂ ARABĂ)
Principesei Maria D. Ghika
Omagiu respectuos

Pe un cal el străbătuse lumea veșnic zgomotoasă,
Când în farmecu-nserării o cetate întâlni
Și mulțimea de pe strade ca o mare furtunoasă
Se ducea încoa și-ncolo, scopul vieții a-mplini.
Călătorul fără voie întrebă pe oarecine
Cam de când ar fi orașul cu palat lângă palat,
Și răspunsul fu acesta: Vezi de calea ta mai bine,
Căci cetatea de când lumea către ceruri s-a-nălțat!
După secole apuse
Petrecu prin acel loc...
Ziduri, temple și palate, tot orașul dispăruse,
Un cioban mergea prin iarbă înotând pân la mijloc.
Se lăsa peste natură o molatică odihnă,
Pe când turma răzlețită împrejur pășea în tihnă.
Iar drumețul, vrând să știe, întrebă atunci mirat,
De când iarba pe acolo început-a să răsară?
Hei, ciobanul îi răspunse cu batjocură amară,
De când soarele e soare, turme-aici au pășunat!
După secole apuse
Petrecu prin acel loc...
Câmpul verde în pădure de stejari se prefăcuse...
Erau crengile mișcate de al paserilor joc,
Și sub bolta uriașă nici chiar razele de soare
Bucuria primăverii nu puteau s-o mai strecoare,
Vrând-năuntru să străbată, întâlni un vânător,
Poți să-mi spui de când pe-aicea e pădure neumblată?
Vânătorul îi răspunse: Întrebarea e ciudată...
Ea-nfrunzește de când este și pământul roditor.
După secole apuse
Petrecu prin acel loc...
Peste urmele pădurii marea largă s-așternuse
Cerul serii peste valuri revărsa sclipiri de foc,
Un pescar, trăgând la țărmuri barca lui împovărată,
Modula un cântec vesel cu o voce fermecată.
Călătorul întrebându-l de când marea a-necat
Și palate, și câmpie, și pădure și livede?
I se zise: Auzi vorbă, ești nebun pe cât se vede,
De când marea este mare tot aici s-a răsfățat.
După secole apuse
Petrecu prin acel loc...
Marea largă o pustie arzătoare se făcuse,
Nici un arbor să-ndulcească dogorelile de foc,
Peste tot deșertul galben nesfârșind decât în zare,
Ici nisip, nisip acolo și nisip în depărtare...
Călătorul fără preget, întâlnind un beduin,
Vru să afle de când marea fu-nghițită de pustie?
Mândru-acesta îi răspunse: E aici de-o veșnicie
Sub același soare veșnic și același cer senin!
După secole apuse
Petrecu prin acel loc...
Însă iată că pustia, chiar pustia dispăruse.
O cetate răsărise din al veacurilor joc,
Temple, falnice palate, se-nălțau orgolioase,
Lumea se izbea de ele valuri, valuri furtunoase.
El mirat strigă mulțimii: Unde oare-au dispărut
Câmpul, marea și deșertul? Îi răspunseră îndată:
De când lumea e cetatea pe-acest loc întemeiată!
Râse atuncea călătorul și de cale și-a văzut!...

Note[modifică]

Aceasta legendă arabă a mai fost tratată în românește, italienește, nemțește; și în franțuzește de Richepin (n. a.).