Sfinxul

 

Uimit privesc la formele-ți rotunde
Și delicate ca o porțelană,
La pielea-ți fragedă și diafană,
La chipul luminos ca scos din unde.

E nălucire, vis, chip de icoană,
Ești statuie de marmoră, răspunde?
O, spune-mi ce minciună se ascunde
În ochii mari și fără de prihană.

...Sfinx palid, ne-nțeles și fără viață,
Când mă privești cu ochii tăi de gheață
Tăcerea ta de marmoră mă doare...

...Zâmbești?... E-un fulger nou de auroră
Șoptești?... Te miști cu mlădieri ușoare?...
...Eu te privesc în lacrămi ca pe-o soră...