Sfârșit

 

Spectacol de mahala. Zarea se frânge
Toamna a dansat, a dansat. Ceasul e deplin.
Și glasul pământului a răspuns cu pâine și vin
Dinspre abator, noaptea se apropie cu sânge.

Dureros drumul și, pe trotuar, mersul sonor,
Apoi, zboruri ca lemne în ogradă sparte.
Noaptea cu cerul ei pentru fiecare fereastră se împarte
Alunecă un gând ca pe câmp umbra unui nor.

Peste hergheliile toamnei, dâra stelelor ca în despletire
Hățuri. Pierde-te suflet ca o mireasmă. Treci.
Mari, peste orașe ventuze de umbră deci
De prisos ierburi pletoase în amintire.

Singur trupul tău ca o harmonică deșirat.
Auzi corul-lătrat: sirene și ciori Ave-Marie
Abstract surâsul. Vântul prins de epilepsie,
întreg șahul cer, în apă cu frunze răsturnat.

Prin tusea orașului, stilet invizibil, pas
Îngeresc. – Tu – pe umărul nopții, o amforă târziu,
Sanie subțire cu armăsari iuți, știu
O tristețe vine spre mine ca pe o sârmă un glas.

Apropiere tăcută, cu mâini-ferigă
Întind asemeni unui gât, auzul atent
Și deodată: muzică țipând pe acoperiș strident
Liniștea s-a rupt de mine, ca o verigă.

Aici e sufletul peste cupole despletit.
Greu huruitul roților în beznă
Și nebunia ca un noroi până la gleznă.
Nu auzi? Râd pentru reprezentația de sfârșit.