Serenadă (Pavelescu, 1)

Jump to navigation Jump to search
Serenadă
de Cincinat Pavelescu
Domnișoarei Lily Istrati


Ca să-ți cânt dintr-o chitară
Sub fereastră ți-am venit.
Era vară!
Liliacul înflorit
Și cu rozele semețe
Risipeau printre alei
Un fior de tinerețe.
Iar în părul tău cel blond
Caldul soare vagabond,
Raza vrând să-și poleiască,
S-a-ncurcat în adevăr,
Și-n zadar vrea să ghicească
În al buclelor tezaur,
Care-i raza lui de aur,
Care-i firul tău de păr!

Viu și astăzi, din chitară
Să-ți mai cânt ca astă-vară
Serenade,
Însă, vai, găsesc în poartă
Frunza moartă!
Toamna cade!

Ploaia cerne; ceața deasă
Tristă, umedă se lasă,
Pe cărare e noroi,
Și sub zarea cenușie
Toamna rochia și-o sfâșie
-N pomii goi!
Sub balcon când se ridică
Glasul meu pătruns de frică,
De la geamul tău, iubită,
Pică-o floare veștejită.
Atunci inima-mi se frânge
Și-un ecou departe plânge!

Și-n zadar mă lupt în vânt
Să dau coardelor cuvânt,
Din chitara mea mâhnită
Nota zboară, rătăcește
Și de geamuri se izbește
Ca o pasăre rănită!

Cum neaua-ncepe să s-aștearnă
Mi-e frig în suflet, nu știu ce-am,
Zadarnic te mai cat la geam,
Azi e iarnă!
S-a-ntunecat a toamnei ceață,
Pe strune mâinile-mi îngheață,
N-o să mă vezi de azi-nainte
Cu flori în păr și în cuvinte,
Căci, vai, balconul ți-e-nflorit
Cu reci podoabe de zăpadă,

Și-n noaptea care stă să cadă
Tu ai uitat că m-ai iubit;
Și neaua-ncepe să s-aștearnă,
Întâi mai rar, și-apoi mereu,
Ca pe balcon și-n părul meu...
Plângi, suflete!... E iarnă!