Serbarea de azi: Horia, Cloșca, Crișan

Jump to navigation Jump to search
Serbarea de azi: Horia, Cloșca, Crișan
de Anton Bacalbașa
(Fragment)


Se împlinesc o sută zece ani de cînd Cloșca și Horia, capii revoluției țărănești întiîmplate în Ardeal Ia l784 au fost schingiuiți pe roată și uciși.

Ce a fost revoluția aceasta, al căreia caracter social au căutat să-l ascundă istoricii interesați, putem spune în două cuvinte.

Țărănimea prigonită. Încărcată de dări nedrepte și neomenești, s-a răsculat ca să schimbe orînduirea crudă sub care gemea. în calea ei a întîmpinat însă împotrivirea clasei stăpînitoare. Clasa aceasta fiind alcătuită din unguri, a fost natural ca răzvrătirea să ia în ochii multora o însemnătate pe care n-o avea în fond: o mișcare pur și simplu națională.

De fapt. Însă, țăranii nu se ridicau împotriva magnaților fiindcă erau de alt neam, ci fiindcă asupreau în chip nelegiuit.

O a doua caracteristică a mișcării acesteia, și care trădează încă mai mult lupta de clasă, este faptul că iboierimea românească, departe de a merge alături cu sătenii răzvrătiți, ea se maghiarizase de mult și s-a declarat solidară cu asupritorii, cu magnații unguri. Ca și preoțimea cea înaltă a amîndoror neamurilor, boierimea a luat o parte rușinoasă la potolirea revoluției, la schingiuirea revoluționarilor.

Semnul acesta, care ne învață mai mult decît orice că a fost o mișcare economică și socială, iar nu numai națională, s-a arătat de altfel în toate revoluțiile mari și mici din țara Ardealului. La l437. În muntele Bobîlna, ca și la l5l4 sub Doja, și ca și la l784. În munții Abrudului, toate mișcările țărănești, ungurești sau românești au găsit împotriva lor pe magnați, deși nici uneia din mișcările acesteia nu i se poate tăgădui un caracter național.

Aceasta nu spune oare, destul de lămurit că toată parada de patriotism pe care o fac cei de sus e falsă și că ea dispare de îndată ce-i vorba de interesul lor de clasă?

Evident că da. Și de aceea noi, socialiștii, cărora patrioții de carnaval și de contrabandă ne tăgăduiesc sentimentele naționale, zîmbim cînd îi vedem pe dînșii serbînd datele mari ale istoriei, care nu sînt ale lor, ci ale noastre, ale proletariatului asuprit la l895, ca și la l785.

După o sută și zece ani, situația este aceeași. S-au lepădat formele brutale ale stăpînirii, dar nu s-a schimbat întru nimic fondul.mizeriei sociale. Sub aparențele viclene ale libertății de a munci, salariatul de azi, fiul nenorocit al nenorocitului servaj, ține omenirea într-o tiranie tot așa de îngrozitoare ca și odinioară. Luptele omenirii. Însemnate cu sînge în cartea neamurilor, sînt și azi tot atît de crîncene, și pentru aceea noi, socialiștii, ne asociem la serbarea ce se face în amintirea lui Horia, Cloșca și Crișan, martiri ai cauzei țărănești. […]