Selăgeanu

Jump to navigation Jump to search
Selăgeanu
de Ion Luca Caragiale
Apărut în Timpul, 8 August 1878, foileton nesemnat; neretipărit.


Buruienile cresc și se îngrașă, florile lâncezesc și se usucă. Aceasta trece de adevăr mai în toată lumea, și este foarte firesc, căci pe când superficialitatea șarlatană umblă în lume cu clopoței, făcând ea însăși reclama cea mai nerușinată pentru a-și lăuda marfa cu calitățile cele mai îndoioase, meritul adevărat este întotdeauna modest și sfiicios, trecând prin lumea aceasta zgomotoasă și distrusă tăcut și închis în sine. Trebuie un impuls tare din afară, trebuie ca alții să lucreze pentru a-l scoate la iveală.

În alte țări, acest adevăr crud este cel puțin îndulcit prin o mulțime de excepțiuni. Se găsesc oameni generoși și iubitori de artă cari sunt întotdeauna gata a da mână de ajutor unui talent necunoscut. Unii o fac aceasta din cauze adevărat nobile, cu scopul de a servi arta și de a mări numărul acelora cari se ocupă de dânsa, privind pe orice artist ca o ființă aleasă, ca un înger trimis de Dumnezeu pentru a mângâia mizeria lumii prin farmecul frumosului ideal. Alții, cu judecata mai strâmtă, consideră arta ca un fel de modă, ca un gest ca orice altul, și țin la un salon cu tablouri și sculpturi scumpe și la o bibliotecă aleasă tot atât de bine ca la cai frumoși, trăsuri splendide și haine prețioase. Oricum ar fi însă, și aceștia fac mult, dacă nu pentru artă, cel puțin pentru artiști. Apoi statul se interesează nu numai pentru produsul artei ci și pentru soarta artiștilor, oferindu-le prin intervenirea cu mijloacele trebuincioase ca ei să-și poată lăți cercul lor de cunoștințe și să fie în stare a produce în liniște.

La noi este cu totul altminterea. Particularii nu fac nimica în privința aceasta și statul foarte puțin și deseori pe dos. Ba și mai mult, artistul nu se bucură la noi de nici o stimă. În loc de încurajare, artistul întâmpină la noi o descurajare cumplită. În genere el e privit ca un fel de pierde-vară, ca un om care n-are nici o ocupație solidă, ca un nebun care trăiește într-o altă lume decât cea reală, ocupându-se cu vedenii, cu visuri și cu închipuiri, lucruri cari nu aduc nici un folos real societății.

Vedem în țară un fenomen curios. A pretinde că românul nu-i din fire bun patriot, că nu ține cu toată inima la toate câte se ating de țara lui, ar fi un lucru monstruos. Și cu toate acestea vedem pe artiștii din orice ramură, și chiar pe cei mai buni, necunoscuți și neprețuiți de națiune. Este doar de datoria oamenilor culți din țară a prețui ei ceea ce mulțimea nu știe să prețuiască și a indica tonul și calea pe care ceilalți vor merge din pură imitațiune.

Cine, de pildă, cunoaște la noi pe d. Selăgeanu? D-lui nu e nici senator, nici deputat, nici avocat, nici medic; d-lui n-a fost nici prefect, nici ministru și nici nu dorește a fi una ca aceasta. Lumea n-are dar de unde să-l cunoască.

Craiovenii știu că un domn Selăgeanu trăiește în orașul lor, că este profesor de desen foarte rău salariat, și judecând pe omul după suma banilor ce câștigă, nu-i dau nici o importanță. Că acest domn Selăgeanu face și tablouri, aceasta-i treaba lui de care nimeni nu se ocupă. Tablourile d-lui au fost expuse mult timp la Craiova, fără a se fi găsit cineva care să-l recompenseze pentru munca lui cinstită, cumpărându-i vreuna din operele sale. Și de ce? A cheltui o mulțime de bani pentru o bucată de pânză ar fi o nebunie, și craiovenii par a fi oameni foarte practici când e vorba de a scoate bani din pungă pentru bunuri ideale.

Tablourile d-lui Selăgeanu au fost aduse dar aci de către un amic al artei și expuse la d. Gebauer, pe calea Mogoșoaei, cu scopul de a fi vândute pentru a procura pictorului mijloacele necesare ca să poată face o călătorie de studii în străinătate. Acolo am avut și noi ocazia de a le vedea.

Sunt cinci tablouri cari dovedesc un talent netăgăduit și un realism sănătos. Mai cu seamă capul de evreu și capul de bătrân sunt adevărate opere de artă, niște mărgăritare cari pot concura cu cel mai bun ce s-a produs la noi pe tărâmul artei. Evreul nu e nici caricatură, nici ideal, este un evreu luat din mulțime și reprezintat cu atâta viață, cu atâta adevăr, încât fiecare trebue să crează că l-a văzut deja odată pe acest evreu, că îl cunoaște de undeva, dar că nu își aduce aminte când și unde. Aceasta provine din cauză că pictorul n-a fost împins nici de ură, nici de iubire, ci a căutat a înfățișa ființa adâncă a judaismului, și oricine vede tabloul lui trebue să mărturisească că a reușit pe deplin. Viața a optsprezece veacuri apasă pe această față bătrână de evreu, și tot deodată se arată voința lui de fier și răbdarea neîncetată și neostenită.

Ovreul d-lui Selăgeanu este bătrân și tânăr, individ și neam în tot acelaș timp.

Scopul nostru aci nefiind de a analiza cu de-amănuntul operele d-lui Selăgeanu, ci numai de a atrage atenția publicului asupra unui bărbat care face onoare țării, credem că cele zise vor fi de ajuns pentru a îndemna pe iubitorii de artă a nu trece cu vederea pe un pictor care merită, poate, interesul principal.

În muzeul nostru pe află o mulțime de tablouri, cari par a fi acolo numai fiindcă nu s-a găsit nici un particular care să fi fost dispus a-și desfigura salonul cu asemenea caricature. Sperăm că d. ministru al cultelor, comparând tablourile d-lui Selăgeanu cu cele de la muzeu, se va decide lesne a îmbogăți muzeul nostru cu câteva opere cum se cade.