Scrisori către Victor Zaharovschi

Jump to navigation Jump to search
Scrisori către Mihai Eminescu
de Ion Creangă


Scrisoare[modifică]

Iași, 1886, octomvrie 8/20

Iubiților confrați, inteligenților și activi studinți, mă închin cu sănătate! Scopul înființărei Biblioteca poporală bucovineană vă este nobil din toate punctele de vedere și mai ales din acel al dezvoltării simțului național, atît de moleșit și amenințat a se pierde în secolul nostru materialist, egoist și sărăcăcios de fapte mari și nepieritoare, de care s-au bucurat românii în trecutul lor glorios!

Mergeți curagioși înainte pe această cale, și să dea D-zeu ca tot tineretul român studios, de pretutindene, să vă poată imita!

Iubiților confrați,

Dintre „poveștile poporale” scrise de mine aveți voie a retipări oricare veți crede-o potrivită pentru ajungerea scopului urmărit de d-voastră. Și sunt prea măgulit și mîndru de cinstea ce mi-ați făcut de a mă număra și pe unul ca mine între „scriitorii noștri cei mai renumiți”. Dar fie și cum ziceți!...

Politeța oamenilor binecrescuți nu are margini.

Vă salut cu dragă inimă și vă îmbrățoșez frățește!

Ion Creangă

N.B. Vă mulțemesc din suflet pentru cele trei broșuri!

Ion Creangă