Scrisoare lui Goga

Jump to navigation Jump to search
Scrisoare lui Goga
de Ștefan Octavian Iosif


De-acum te las pe tine și pe-ai tăi
Și-Ardealul plin de cântec și de jocuri,
De mândre fete și voinici flăcăi...
Știu eu de mai revin pe-aceste locuri?

Ce dor mi-era de ele — căci pe-aici
Am petrecut, ca prunc odinioară!
Te sperii când de pe trecut ridici
Păienjenișul care-l înfășoară...

De-aș fi rămas ca tine, în Ardeal,
Statornic stâlp al datinii străbune,
Într-o căsuță albă, sub un deal,
Ferită de primejdii și furtune;

Să fi rămas acolo, să muncesc
Înconjurat de oameni cumsecade,
În albele cămăși ce strălucesc
Ca spuma de șuvoaie în cascade;

Să fi rămas în casa de sub deal,
De unde-n neguri vezi sclipind Carpații...
Dar eu m-am dus, și te-am lăsat, Ardeal,
Ca un fugar mi-am părăsit eu frații.

Și ce frumos era să fi rămas
Alăturea cu alții și cu tine.
Să-nalț și eu pentru dreptate-un glas
Și să v-ajut în lupta pentru bine.

Să stau și eu de tine-alături azi,
Și eu ca tine să-mi încheg cântarea
Din vuietul eroicilor brazi
Ce strigă peste culmi redeșteptarea!

Și de scriam un vers mai avântat,
Aprins de-obida silei seculare
Și eu de bună seamă-aș fi gustat
Ce dulce-i pâinea temniței maghiare...

M-am dus — și spune-mi tu ce-am folosit
Pe unde-am fost, cât am umblat prin lume?...
Azi m-aș întoarce, însă obosit,
Înfrânt și trist... Dar vremea ta acum e!

Rămâi tu dar acolo unde ești,
Să-mbărbătezi și să măngâi poporul...
Tu ai să lupți, tu ai să biruiești
Și-n cântecele tale-i viitorul.